Page 74 - VoxLibri34-2006

Cufărul din pivnița ființei noastre

- note, de (ectură -

Printre cărțile apărute în anul 2005, la Editura Polirom, din lași, deja
cunoscută pentru seriozitatea cu care-și „caută” autorii și cărțile, se numără și
„Cutia cu bătrâni” dc Andrei Oiștcanu.
Volumul se prezintă ca o meditație între oglinzi dc curburi opuse, într-o
tentativă continuă de a face timpul să vorbească, acesta fiind considerat „un
colecționar de enigme”, dacă nu enigma însăși, în înspăimântătoarele ei
arătări, după cum spune Barbu Cioculescu despre această creație literară.
Cartea este structurată în două părți, două proze: „Comisionarul” și
„Arhivarul”, apreciate în mod deosebit de Dan C Mihăilescu, cel care a spus
despre Andrei Oiștcanu că este preocupat dc etnologie, simbologic și
antropologie, că este și un „artist al colajelor suprarealiste, stăpânit de o
patimă a deghizării sensurilor, de o manie a cifrului”.
„Cutia cu bătrâni” ne cheamă din „cufărul infinit, ascuns”, cum spunea
celebrul psihanalist Gustav Jung, în pivnița ființei noastre. Căci „omul cu etaje” știe foarte bine că, „fără
subterane, acoperișul n-ar fi cu putință”.
Toți cei avizați care au citit cele două proze, printre care scriitorii Bcdros Horasangian și Vitalic Ciobanu,
au rămas cu sufletul plin de admirație, creionând cu rafinament „portretul” cărții, care este o proză livrescă, „cu
glisări psihanalitice”, în care măiestria iese din tiparele actuale, ducându-ne către cele care pendulează între
modelele lui Mateiu Caragiale și Radu Albala.
în proza intitulată „Comisionarul", autorul realizează o parabolă morală „gardianul” și „victima”,
transfer dc personalitate și destin, „prizonierul petrecut în torționar”, păzitorul în hoț dc conștiință, coborâre în
infern, revelație a duhului, două chipuri, două jumătăți ce compun rotundul uman înghițit de cunoașterea supremă
prin moarte.
Dacă veți rătăci „diminețile prin partea veche a acestui port balcanic, cu străduțele sale pietruite și
întortochiate, pline de cafenele, băi turcești și prăvălii, e imposibil să nu-1 vezi strecurându-se pe lângă ziduri și să
nu-ți atragă pentru câteva clipe atenția... Dacă nu ai ce face și ți-a trezit curiozitatea, atunci îl urmezi pe dâra dc
naftal ină care persistă în aer mult timp după trecerea lui...”.
Cea de-a doua proză din cartea lui Andrei Oișteanu - „Arhivarul”, titlu la fel de scurt ca și primul, dar
ambele încovoiate dc multiple sensuri - arc ca protagonist un colecționar dc obiecte stranii, după cum spune
același Dan C. Mihăilescu: „o recuzită magic-alchimică de mituri, eresuri, ritualuri păgâne, istorii vânătorești cu
animale populând bestiarii medievale, bijuterii diavolești, mașinării fabuloase, unelte arhaice, orori greu dc
mistuit și imaginat revărsate ca dintr-o cutie a Pandorei în existența ternă a bătrânului, care caută în acest fel să-și
întrețină reflexele după pensionare”.
„Arhivarul" este o revărsare dc închipuiri ce ne amintesc de Franz Kafka, dar și dc Mateiu Caragiale.
Fantasmele ies aici în evidență dintr-un „cufăr cu molii” plin cu „amintiri trăite/visate”, recompuneri prin magie
„a ființei ca obiect sacral și a Lucrului ca timp oprit” cc oferă lecturii voluptăți dc alchimic psihologică, cum ar
spune Dan C. Mihăilescu, criticul care-și pune cu acribie cărțile citite sub o lupă care s-ar putea vedea
materializată numai în mâna unui adevărat Gulliver într-o țară a piticilor.
Există în această carte, pc fiecare pagină a ci, o dovadă a erudiției, a măiestriei lui Andrei Oiștcanu și un
mare rafinament stilistic.
Rodica LAZÂR

Vox Libri, Nr. 1 (3-4), Primăvara - Vara, 2006 73