Page 79 - VoxLibri34-2006

de creație

Un „Străin” în (urnea (ui “1984”

Ați fost vreodată tentați să
comparați romane sau personaje
din romane diferite între ele? Ați
citit cărți care să vă fi lăsat
sufletul să alerge pe câmpiile
imaginației? Vi s-a întâmplat să
recunoașteți „clipe de viață”,
realități ale vieții prezente sau
trecute în paginile unor cărți
celebre? Mie mi s-a întâmplat de
AHxii t ,nuns multe ori, dar ultima dată a fost
L’rlrnns?cr atunci când am recitit „1984” de George Orwell
și „Străinul” de Albert Camus.
In romanul „1984” Orwell prezintă lumea într-
o societate distopică unde omul este controlat,
nu are voie să aibă sentimente individuale, ci
doar de grup, comandate de partidul unic care
conduce. Omul nu are trecut și nu contează ca
individ, deoarece poate fi oricând „vaporizat”,
existența lui putând fi aneantizată. El este doar
o rotiță într-un mare angrenaj care trebuie să
funcționeze perfect, pentru ca „mașina” să
meargă bine. Winston Smith este unul dintre cei
care se opune sistemului, căci deși înțelege
cum, nu înțelege de ce se face totul, cui îi folosește ca omul să fie mașină.

„Poliția Gândirii” se află pe urmele tuturor celor ce gândesc altfel decât ar trebui. Savanți,
psihologi, sociologi urmăresc pe fețele tuturor oamenilor cele mai mici semne de răzvrătire,
deoarece toată lumea este monitorizată și analizată prin tele-ecrane care, alături de portretul Fratelui
ccl Marc, există pretutindeni. Este o societate, pentru noi absurdă, în care copiii sunt încurajați să-și
denunțe părinții, iar distracția lor este o execuție publică.
Asta este lumea în care trăiește Winston Smith, un simplu om ce caută să-și amintească dc
viața lui, așa cum a fost ea înainte de Fratele cel Mare și de a exista Oceania, pe vremea când exista
Londra și Marea Britanie, pe vremea când mama și sora lui cea mică trăiau și el era fericit. Cele două
minute de ură ale zilei îi copleșesc sufletul, dar este periculos să se manifeste altfel decât așa cum e
de așteptat. „înainte de-a se fi scurs treizeci de secunde de Ură, jumătate din lumea din sală începuse
să aibă manifestări nccontrolate de furie. în al doilea minut Ura ajunse la demență. Oamenii se foiau
în sus și în jos pe scaune și zbierau în gura mare, sforțându-se pentru a acoperi vocea behăitoare de la
tele-ecran, care te scotea din minți”. „Un extaz hidos al fricii și al răzbunării, dorința de a ucide, de a

Vox Libri, Nr. 1 (3-4), Primăvara - Vara, 2006 73