Page 80 - VoxLibri34-2006

(iew de creație

tortura, de a zdrobi fețele cu barosul se scurgeau ca un curent electric prin întregul grup de oameni,
transformându-1 pe fiecare, chiar împotriva voinței sale, într-un dement care se schimonosea și
zbiera”. „Lui Winston i se părea că-i îngheață mațele. In timpul celor două minute de Ură nu putea să
nu ia parte la delirul general” ... „ar fi fost imposibil să faci altfel. A-ți disimula sentimentele, a-ți
controla fața, a face exact la fel ca toată lumea, acestea erau reacții instinctive.”
Winston visează să iubească și chiar i se întâmplă minunea asta, iubind-o și fiind iubit dc
Julia. Cuvintele „Te iubesc” sunt cele care te pot duce la tortură în Ministerul Iubirii și la
„vaporizarea” totală. Nimeni nu are voie să iubească pe altcineva în afara Fratelui cel Mare. Viața
este un program bine stabilit de partid pentru toți membrii societății, dar în principal pentru membrii
de partid. „Prolii” (marea masă a proletariatului) sunt cei care nu contează, pentru că ei oricum nu
gândesc și deci au voie să aibă instincte animalice, să se înmulțească și să ducă o existență aproape
normală, dar asta numai pentru că nu gândesc, nu simt conștient iubirea, nu sunt capabili de
sentimente. Oricine gândește e un pericol pentru stabilitatea sistemului și trebuie „vindecat” pentru
ca apoi, când este trup și suflet de acord cu doctrina, să poată fi ucis.
D-nul Meursault, eroul din „Străinul” lui Camus, este pe de altă parte un specimen ciudat al
societății în care trăiește și ale cărei reguli nu știe să le aplice. Noțiunea de timp este vagă pentru el:
„Astăzi a murit mama. Sau poate ieri, nu știu.” Nu știe câți ani avea mama lui și nici nu crede că este
relevant acest lucru. Crede sincer că oricum „toți murim într-o zi” și deci nu reacționează în niciun fel,
sau cel puțin nu arată nici cele mai mici semne dc regret. Este deranjat mai mult de oboseală și căldură
și se gândește la odihnă: „bucuria mea când autobuzul a pătruns în cuibul de lumini ai Algerului și
când m-am gândit că aveam să mă culc și să dorm douăsprezece ore în șir.” Merge la baie și o
întâlnește pe Maria cu care va începe o aventură în aceeași seară. Nu o iubește, dar asta nu l-ar
împiedica să se căsătorească cu ea, pentru că „asta nu înseamnă nimic”. El este foarte mulțumit de
viața lui, care nu e nici mai bună, nici mai rea decât a celorlalți, dar pe care nu vrea s-o schimbe. Nu are
ambiții, nu iubește, este superficial în toate relațiile lui, dc la relația cu mama, pc care n-a mai vizitat-o
cu multe luni înainte de a muri, până la relațiile cu vecinii, sau chiar cele de prietenie. Nu are noțiunea
de prieten, de dreptate crede doar ceea ce i se spune, fără a verifica datele din lene, plictiseală sau din
dezinteres. Vecinul, Raymond Sintes, îl folosește întâi pentru a scrie o scrisoare, care mai apoi îl va
incrimina și, după aceea, pentru a da o mărturie falsă la poliție, mărturie care îi va pricinui un grav
prejudiciu, în propria sa apărare, în cazul crimei. Nu poate avea sentimente curate, nu poate crede în
nimic (este ateu) pentru că toate relațiile lui sunt de suprafață, el este un om superficial, care nu poate
comunica în primul rând cu sine și din această cauză nici cu alții. Meursault poartă o „mască”, așa
cum poartă și Winston Smith, pentru că încearcă să-i mulțumească, atâta timp cât nu trebuie să depună
eforturi prea mari, pe cei care îl înconjoară. Este văzut ca „un bărbat adevărat”, deoarece nu prea
vorbește (nu poartă vorba), la fel și Winston Smith tace, de frică să nu spună ceva care să-l
compromită, să dezvăluie ceea ce gândește. Asemănarea ar fi că amândoi sunt acuzați de societatea în
care trăiesc, pentru că nu se conformează acesteia, dar ei nu pot fi așa cum li se cere, ei nu cred că
greșesc comportându-sc așa. Diferența este că Winston Smith este în permanență conștient că toți
ochii sunt ațintiți asupra lui, că este judecat de către cei de la Poliția Gândirii după tot ceea ce face,
după mimică, după cum doarme și după ce visează, pe câtă vreme Meursault nu e conștient de reacția
celorlați în ceea ce-1 privește. Află, doar la proces, că la înmormântarea mamei toți cunoscuții l-au
ținut ca sub o lupă și i-au înregistrat toate cuvintele și gesturile, exact ca un performant „tele-ecran”
din lumea lui „1984”. La proces e stupefiat văzând cât de multă lume pare că-1 urăște. Lumea îl

Vox Libri, Nr. 1 (3-4), Primăvara - Vara, 2006 79