Page 73 - VoxLibri34-2006

Cartea, insolită prin structura ei, este alcătuită din istorii de viață spuse de oameni în vârstă
unor studenți puși, de către profesorii lor de la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării,
de la Universitatea din București, în niște situații comunicaționale variate: comunicarea cu o
categorie neglijată, aceea a vârstnicilor, contactul cu istoria recentă la scara microistoriei,
acceptarea de către studenți a ideii că fiecare om „își aduce aminte” de trecut prin prisma
microculturii sale, după cum punctează în prefața volumului profesorul Zoltân Rostâs.
Interviurile au fost influențate și de pregătirea metodologică a studenților cărora li s-a propus să
caute câte o persoană în vârstă și să discute cu ea despre viața acesteia, într-o atmosferă degajată,
fără inhibiții și tară bariere. Li s-a sugerat studenților ca discuțiile să înceapă cu evocarea
copilăriei, cu mediul familial al subiectului, pentru că de aici se pot degaja multe și variate
informații cu privire la mentalități, ideologii populare, atitudini difuze, stereotipii, resorturile
mobilității etc. Toate acestea sunt impuse de nevoia consolidării propriei identități a subiectului și
nu doar pentru a-i face plăcere unui student. Astfel, cartea devine, așa după cum o spune și
subtitlul ei, o culegere de documente sociale de istorie recentă.
în postfața cărții, profesorul Sorin Stoica ne dezvăluie fascinația ce îl încearcă în tovărășia
unor oameni simpli, așa cum este de pildă un fântânar care prin capacitatea lui de a povesti,
nesiingherit de întrebările care au rămas nepuse, a reușit să realizeze un reportaj în locul
profesorului care, uluit, nu poate să mai spună decât că „dacă ar fi avut un oarecare background
cultural, intervievatul îl bătea pe umăr pe oricare dintre marii scriitori ai lumii. Adică el știa mai
bine decât tine ce trăise și putea pune lucrurile astea în cuvinte într-un mod care te obliga să-1
admiri”. De aici ideea realizării acestei cărți.
După cum se arată în postfață, această carte se situează într-o „relație polemică cu
emisiunile de televiziune care încearcă să dezvăluie din secretele marilor oameni de stat, ale
vedetelor și așa mai departe. Istoria nu mai e veridică atunci când își însușește un punct de vedere
oficial. Ea e cea trăită de omul simplu. Dacă vrei să știi cum s-a trăit în ultimii 80 de ani, citește
această carte.”
Un puzzle făcut din mai multe vieți, o istorie a unei epoci. Despre bătrânii intervievați
Sorin Stoica le spune studenților săi (și nouă) că aceștia descoperă lucruri noi despre propria lor
ființă și că produc chiar „o formă de artă”. Și un îndemn ciudat la prima vedere: „Așadar, acum că
ați citit această carte, alegeți-vă un bunic care să vă vorbească despre copilărie, adolescență,
familie, societate, tabieturi, tradiții, obiceiuri, rituri. Să nu le pierdeți!”. Și pentru că a venit vorba
de rituri, să nu-1 uităm pc Antoine de Saint-Exupcry care a atenționat lumea, pentru totdeauna, că
ritul este ceea ce face ca o zi să fie diferită de alte zile. O oră de alte ore.
încercați „ritul cititului” sau „ritul scrisului”, ca să avem fiecare lecturile proprii și, dacă
suntem înzestrați cu har, chiar cărțile noastre proprii, deoarece cu „penele” altuia te poți
împodobi, dar nu poți zbura. Acest lucru nu-1 prea știu oamenii, dar îl știu păsările, cum ar zice
Lucian Blaga, dacă ar fi acum aici. Sau poate nc-ar aminti și un alt lucru: „cu cât oamen i
îmbătrânesc, cu atât spiritul lor devine mai suplu, mai cald, dobândind o înfățișare mai organică.
S-ar zice aproape că pentru spirit, timpul este o dimensiune a întineririi”. Dar tot el spunea despre
copilărie că este „inima tuturor vârstelor”.
Rodica LAZÂR

Vox Libri, Nr. 1 (3-4), Primăvara - Vara, 2006 72