Page 70 - VoxLibri34-2006

foarte bună muzicantă. O dată pe săptămână, vineri seara, avea serată muzicală. Și nu numai asta, dar
când era Enescu, cânta și Enescu...”. Din mozaicul cultural al epocii nu putea lipsi Carmen Sylva,
regina-poetă care organiza serate muzicale la care „te poftea, cum să vă spui, te poftea așa, pe sezon.
Vreai să te duci, te duceai, nu vreai, nu te duceai. Și de la 6 la 8 era o muzică splendidă. Fiindcă Enescu
era mosafirul lor, și stătea la Peleș. Era Dinicu, care era șef de orchestră și foarte bun violoncelist. Era
secretarul reginei Elisabeta, Dall'Orso, foarte bun violonist, și avea un glas de bariton foarte frumos,
cânta lieduri admirabil. Și de la 6 la 8 se făcea muzică.”
în acea epocă, înaintea primei conflagrații mondiale, într-un București patriarhal, fiecare
familie „bună” care se respecta organiza serate muzicale: „Se dădeau sau serate, sau matineuri
muzicale. La mătușa mea a fost o foarte frumoasă serată muzicală, a dat... Cum se spune ombres
chinoisesl Un ecran, și...
Știu, în spatele lui... umbre chinezști...
Care era drumul Stelei, la marche a!'etoile, foarte frumos, cum păstorii au văzut Steaua și
cu cei trei regi magi. Și acompaniat de muzică. Muzică de cameră, pian, vioară, violoncel, și de voci.”
Recepțiile, mesele se desfășurau după un ceremonial riguros, eticheta era la mare preț, dar cu
toate acestea, prețiozitatea și „fasoanele” erau excluse:
„Există regulile de prioritate, da. Erau persoane care erau servite primele. Altfel de reguli nu
știu. Și era foarte multă lume, fiindcă era regele, regina, erau damele de onoare, erau aghiotanții, erau
invitații și tineretul.”
Tânăra de atunci nu uită atenția de care se bucurau în asemenea ocazii cei din generația ei:
„Foarte des tineretul era reținut la masă. Oh, enormă era masa. Noi eram la coada mesii. în mijlocul
mesii adusese o, cum să vă spun, de la Peleș, era un bazin și mereu apă, înconjurat de plante verzi. Dar
era un bazin care mereu curgea.”
Se rețin cele mai mici amănunte legate de meniul oferit în
asemenea ocazii: ,„După fiecare masă se bea cafea. După dejun și
după masa de scară, atunci sc serv ca cafea. Șvarț era cealaltă catca.
Șvarțul este cafea făcută nu cum sc face cafeaua turcească la care
pun apa, pun zahărul și cafeaua, și le fierb împreună, ci șvarțul era
cafea care era opărită. Puneai într-o cafetieră specială, și se punea
în afară de cafea ceea ce se numea Frankcafea, adică cicoare. Și
„Marghiloman” era o cafea cu rom. O cafea în care se punea rom.
Așa cum găteau Bibescu era piure de castane cu frișca. Fiindcă un
cofetar în Franța, sau un bucătar, a făcut prima oară această
prăjitură pentru unul din Bibești, nu știu care, și îi spunea găteau
Bibescu."
Cum putea omite „coana Lizica” , tânăra de atunci, toaletele
doamnelor, un capitol extrem de important al vieții mondene? își
aduce aminte că la acea vreme „erau jurnalele de modă franțuzești
pe care toate femeile le urmau. Da, absolut! Absolut!”. Ea însăși a
purtat diferite costumații de care își amintește cu mare precizie:
„Când am fost mică, am fost la Niculae Filipescu, acolo, la un bal
costumat, am fost în Myosotis, în «nu mă uita». Și de vreo două ori

Vox Libri, Nr. 1 (3-4), Primăvara - Vara, 2006 69