Page 68 - VoxLibri34-2006

îti mai aduci aminte, doamnă?...

sau crâmpeie dintr-un veac ce s-a dus...

Pe Elisabeta Odobescu - Goga (coana Lizica) ne-a prezentat-o și,
mărturisesc, ne-a așezat-o în suflet Rostâs Zoltăn într-una dintre
fermecătoarele convorbiri strânse în volumul „Chipurile orașului.
Istorii de viață în București. Secolul XX”. Acum, venerabilei sale
interlocutoare, același reputat jumalist-sociolog îi dedică volumul
intitulat „Secolul coanei Lizica”, apărut la Editura Paideia, în 2004.
în volum se află, transcrise de pe banda de magnetofon, toate
convorbirile pe care le-a avut, la o cafea și o țigară, vreme de un an,
cu o doamnă ce-și deapănă aducerile aminte adunate de-a lungul unei
vieți, o doamnă devenită și ea aducere aminte...
Cine este eroina acestei cărți? Elisabeta Odobescu (căsătorită
Goga) s-a născut în 1892. Fiică a colonelului Constantin Odobescu
(aghiotantul regelui), nepoata scriitorului Alexandru Odobescu, a
cunoscut din interior viața aristocrației bucureștene. în timpul
ocupației germane din 1916-1918 a Bucurcșiiului, în calitate dc
voluntară a Crucii Roșii, îngrijește răniți, ajută la evadarea unor
ofițeri români și se remarcă prin activitate anticolaboraționistă. în
1920 se căsătorește cu scriitorul și ziaristul Eugen Goga, fratele poetului Octavian Goga. Mamă a
două fete, Ruxandra (n. 1921) și Ana (n. 1923), Elisabeta Goga rămâne văduvă în 1935. Continuă
activitatea la Crucea Roșie și în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, până la preluarea
organizației de către noile autorități. In timpul regimului comunist își câștigă existența dând ore de
limbi străine. Apărăsit această lume cu un deceniu înainte de încheierea veacului pe care l-a străbătut.
Cu o remarcabilă artă a dialogului, recurgând la o maieutică bine condusă, profundă și tenace,
interlocutorul (sociologul-jumalist specializat și pasionat dc istoria orală) „îi fură” venerabilei
doamne, cu priccpcrca-i binecunoscută, mărturisiri cc reușesc, una câte una, să compună un adevărat
„basm în bucățele”. Basm care este povestea unui veac parcurs de Elisabeta Goga de la un cap la altul
și nu oricum, ci luând parte din plin la frământările unui secol fascinant și contradictoriu, la
evenimente fierbinți, așa cum a fost Primul Război Mondial bunăoară. Viața politică, episoade
culturale, scene mondene, viața de zi cu zi, nume ilustre, cu genealogii impresionante, nimic nu
rămâne nerostit, neevocat. Adolescenta de la începutul secolului XX are, după aproape un secol,
amintiri vii, parcă trăite cu câteva zile în urmă. Și le împărtășește cu nostalgie, cu înțelepciunea și
detașarea conferite de anii trăiți și, ori de câte ori se poate, cu un umor discret și de bună calitate. Să ne
lăsăm și noi purtați de fermecătoarea „coană Lizica” pe firul aducerii aminte și să respirăm pentru
câteva clipe aerul București ului de acum un veac...
în capitala României, la începutul secolului XX, atmosfera Belle epoque se făcea simțită din
plin: „500 de mii de locuitori erau atuncea în București, înainte de primul război. Viața era foarte
ușoară pentru toată lumea.”

Vox Libri, Nr. 1 (3-4), Primăvara - Vara, 2006 67