Page 69 - VoxLibri34-2006

Tihna și normalitatea acelor vremuri este sintetizată în câteva vorbe, cu nostalgie și cu o
uimitoare precizie a detaliului: „Și era o viață patriarhală. De exemplu, la bunica mea în fiecare seară
toată familia se întrunea și stăteam până târziu. La 10 se servea dulceață și la 11 ceai cu cozonac,
totdeauna, în fiecare seară.”
Bucureștiul monden este evocat cu multă plăcere, cu ochii adolescentei care se familiariza cu
„lumea bună”: „erau foarte multe primiri, baluri, serate, serate muzicale.”
Programul reuniunilor mondene avea rigoare și „ștaif’: „erau case care aveau o zi de primire.
De exemplu, generalul Mânu avea zi de primire marți. Doamna Petre Carp avea zi de primire vineri.
Diferite persoane aveau zi de primire. Spunea sora mea că era la generalul Mânu, și se serveau cești de
ceai. Și s-au servit 80 de cești de ceai în ziua aceea.”
Simpla înșiruire a unor nume care ele în sine înseamnă istorie produce un fior de emoție în
sufletul cititorului: „Pe urmă era doamna Bălăccanu, dar nu mai îmi aduc aminte în cc zi era. Fiecare
aveau. Mătușa mea, doamna Ghcorghc Mânu, care avea casa pe Calea Victoriei, vizavi de ministerul
care-i colț cu strada Frumoasă (Casa Murnu, peste drum de Casa Vemescu - D.T.). Avea casa cu o
grădină imensă. Asta avea marțea.”
La vremea aceea femeile aristocrate, soțiile oamenilor politici, erau angrenate în felurite
activități culturale, de ajutorare etc.: „...mergeam de exemplu la recepțiile de la doamna Alexandrina
Cantacuzino, care făcea parte și dintr-o societate internațională a femeilor și o societate de scriitori, tot
internațională.”
Reuniunile aristocratice, guvernate de un rafinat savoir vivre, nu se petreceau „pe sec”,
panoplia gastronomică, deloc modestă, este vie în memoria venerabilei doamne: „Se știa, era totul
preparat, erau diferite, așa, pesmeți, prăjituri, sandvișuri, ceai, bineînțeles, și cred, câteodată eraporto
sau marasquin pentru domni, dacă voiau.”
Cum se poate uita primul bal al unei domnișoare din lumea bună? Memoria nu dă greș nici de
această dată: „la 18 ani am fost la primul meu bal, la Legația Rusiei. Așa s-a nimerit. Și era foarte
frumos balul, și foarte amuzant. M-am amuzat foarte bine. Și foarte multă lume dădea baluri, foarte
rnulți.”
Elisabeta Goga povestește cu o spontaneitate uimitoare, excelent surprinsă în dialog, oralitatea
dând naștere unui straniu efect auditiv. Pentru că cititorul se transformă într-un veritabil ascultător care
o „aude” pe „coana Lizica”: „bine, erau baluri... Era balul de la Palat, de la rege, balul de la 1 ianuarie.
Unde poftea și comercianții mari, știi? Nu numai așa-zisa societate. Dar poftea și comercianții mari. Și
am fost o singură dată, de curiozitate, la balul de la 1 ianuarie. Era solemn, așa, și era foarte multă lume
și era plicticos. Dar la Cotroceni era foarte amuzant. Eram între noi, nu era cu o groază de lume și cu
persoane mari, eram numai tineretul. Și era amuzant.”
Modestia și condescendența manifestate de suveranii de atunci ai României nu rămân
neamintite de martora evenimentelor de la începutul secolului XX: „Dar trebuie să spui că ci primeau
cum ar fi primit orișice persoană, nu făceau pe suveranii, deloc. Nici regele, nici regina. Te primeau,
erau extrem politicoși, foarte gentili și te primeau așa, te simțeai foarte bine, nu erau cu nasul pe sus
sau... Cum era, de exemplu, la Curtea Rusiei.”
Viața culturală din Bucureștii „ce s-au dus” avea o intensitate și o elevație remarcabile: „De
exemplu doamna Constanța Cantacuzino, sora doctorului Cantacuzino, era foarte bună pianistă. Și

Vox Libri, Nr. 1 (3-4), Primăvara - Vara, 2006 68