Page 29 - Revista VoxLibri nr. 77

Lecturi, confesiuni, sentimente

Puţini scriitori români scriau atunci în stilul
alert, cu dialoguri încă din prima pagină, cum e
acum la modă. Descrierile lungi, introducerile
elaborate, portretele minuțioase erau ceva obișnuit.
Așa că și Sadoveanu se citea mai firesc, nu părea
greoi sau depășit, ci parte a unui orizont literar cu
care eram deja familiarizați. Și, recunosc, în toate
romanele citite – fie ele de capă şi spadă, fie istorice,
fie de aventuri – eu căutam povestea de dragoste.
Era firul care mă prindea cel mai tare, poate pentru
că, la vârsta aceea, orice tresărire de inimă părea un
mister de descifrat. Așa că şi la Sadoveanu o
urmăream cu răbdare şi speranţă. Chiar dacă nu era
în prim-plan, chiar dacă iubirea era adesea tăcută,
gravă, cu puține gesturi și mai puține cuvinte, era
acolo – discretă, dar prezentă. Între Vitoria și
Nechifor Lipan, între domnițe și vitejii lor, între
frumusețea unei femei și loialitatea unui bărbat care
știa să tacă.
Mie, cea de azi, mi-ar fi greu să reiau
romanele pe care le-am citit deja. Nu pentru că nu le-
aș mai înțelege, ci pentru că ele fac deja parte din
sufletul meu și își au locul lor neştirbit în memoria
afectivă. Dar pentru cei care nu le-au citit încă, cred
că poveștile lui Sadoveanu pot deschide orizonturi.
Prin romanele sale m-am familiarizat cu
istoria României, mi l-am imaginat pe Ştefan cel Mare dincolo de portretul de manual, i-am înțeles
mai bine epoca, oamenii, luptele. E o literatură care îmbogățește vocabularul, care te învață
metafora, comparația, simbolul. Da, poate că e mai greu să citeşti astăzi pagini lungi fără dialoguri,
dar tocmai acele descrieri bogate sunt cele care te învaţă să-ţi imaginezi lumea în culori.
Sadoveanu îţi oferă, în tăcere, un penel – iar tu, cititorule, pictezi cu el în minte tot decorul,
atmosfera şi personajele. Și, poate fără să-ți dai seama, în timp ce te afunzi în paginile acelea ample,
îți exersezi imaginația. Iar imaginaţia dezvoltă creierul, te dezvoltă ca persoană. Te face mai atent,
mai răbdător, mai empatic. Te ajută să vezi dincolo de suprafaţă, să îţi închipui lumi, să te pui în
locul altuia, să te pierzi şi să te regăseşti în poveste.
Poate că tocmai de aceea, la 145 de ani de la nașterea sa, Mihail Sadoveanu nu este doar un
nume în manuale. Este, pentru unii dintre noi, un colţ de toamnă, un drum spre Vânători-Neamţ, un
domn Afloarei, o poezie spusă cu emoţie și o domniță cu blăniță albastră.

Vox Libri, Nr. 4 (77) - 2025 27