Page 34 - Revista VoxLibri nr. 77

Profesiune și vocație

XVI-lea. Muntenegru sau Zeta, principat feudal balcanic, cucerit de Imperiul Otoman spre sfârșitul
secolului al XV-lea, avusese capitala la Cetinje, unde ființa o tipografie ale cărei producții au inclus
un Octoih (1493-1494), o Psaltire (1495), un Molitvelnic (1496) și unde a trudit cu mâinile smeritul
5
ieromonah Macarie . De reținut, în tot acest context, un fragment din bogatul Studiu introductiv la
ediția fotografică din 1961 a Liturghierului lui Macarie, datorat lui P. P. Panaitescu și în care autorul
preciza că începutul tiparului este în istoria tuturor țărilor o dată importantă de la care se pornește
6
pentru răspândirea civilizației, o perioadă nouă .
Or, în acel început De secol XVI, când a apărut Liturghierul din 1508, Țara Românească
7
nefiind provincie a Imperiului Otoman, ci doar sub suzeranitatea otomană – desigur și Modova – a
avut posibilitatea, în virtutea gradului de autonomie de care se bucura, de a cultiva arta tiparului,
demers realizat într-un imperiu cunoscut pentru faptul că nu a fost deosebit de deschis pentru
8
cartea tipărită .
În cazul particular al acestei prime tipărituri din perioada slavonismului cultural românesc,
importanța inițiativei domnești, cea a lui Radu cel Mare, a fost dublată de prezența și, prin aceasta,
de influența patriarhului Constantinopolului, Nifon, trimis în exil de padișah, rechemat și instalat pe
tronul arhieresc, apoi din nou exilat. Providența divină, care întoarce tot răul spre bine, îi trimite, ca
semn al luminii, prietenia cu principele muntean Radu cel Mare (1495-1508), pe care îl cunoaște în
acest oraș [Adrianopol, locul exilului patriarhului Nifon], când domnul era în drum spre
9
Constantinopol pentru a plăti impozitul (haraciul) . Nifon, patriarhul, a acceptat invitația
domnitorului și va veni în Țara Românească, după toate probabilitățile în 1503, iar în acest punct țin
10
să precizez că întotdeauna s-a autointitulat patriarh în retragere, niciodată mitropolit .
Macarie, tipograful heruvimic, a venit într-adevăr în Țara Românească din Zeta
(Muntenegru), însă a venit gata școlit la Veneția și cu experiența de tipograf din ținuturile natale.
După unele surse, ieromonahul din Muntenegru a învățat în Orașul Lagunelor meșteșugul de la
Andrea Torresani (Andrea Torresani di Asolo; 1451-1528), tipograful devenit atât partenerul de
afaceri al lui Aldus Manutius, cât și socrul acestuia, prin mariajul fiicei sale Maria cu Aldus în 1505.
A fost o căsnicie rodnică, una din care au rezultat trei băieți (Marco, Antonio și Paolo/Paulus) și
două fete (Letizia și Alda), cel mai mare dintre băieți intrând în cler, iar al doilea devenind tipograf-
editor cu activitate la Bologna, după ce a fost exilat din Veneția, iar ultimul, erudit tipograf, demn
11
moștenitor al tipografiei aldine . Cât despre Macarie, după perioada venețiană, prototipograful
revine în Zeta/Muntenegru, după cum am precizat deja, unde dinastul local Đurađ (Gheorghe)
12
Crnojević (1490-1496) cumpără o tipografie cu un set de litere chirilice .
5. Ittu, op. cit., p. 115.
6. Ștefănescu, op. cit., p. 308.
7. Cronicarii turci descriu cu detalii participarea armatelor beilor de margine la bătălia de la Codrii Cosminului (1497)
cu Ioan Albert, iar incursiunile turcești de după aceea în interiorul Poloniei au îndepărtat definitiv pretențiile regilor
poloni asupra Moldovei, care va intra tot mai mult în sfera „dominației politice otomane” (Mustafa Ali Mehmed, Istoria
turcilor, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1976, p. 176).
8. Taisiya Leber, “Hebrew Printing in Early Modern Istanbul: Between Mobility and Stability”, în Ioana Feodorov (ed.),
Early Arabic Printing in the East, vol. 2, Radu Dipratu, Samuel Noble (eds.), Arabic-Type Books Printed in Wallachia,
Istanbul, and Beyond, Berlin, Boston, De Gruyter, 2024, pp. 69-88, la p. 69.
9. Ittu, op. cit., p. 111; Viața și Acatistul Sfântului Nifon, Patriarhul Constantinopolului, tipărită cu binecuvântarea
Înaltpreasfințitului Părinte †Nifon Arhiepiscopul și Mitropolitul Târgoviștei, București, Editura Asa, 2008, p. 4.
10. Ittu, op. cit., p. 111.
11. Helen Barolini, Aldus and His Dream Book, New York, Italica Press, 1992, p. 84.
12. Eva Mârza, „Preliminarii la un repertoriu al tipografilor români 1508-1830”, în Annales Universitatis Apulensis,
Series Historica, nr. 8, 2004, pp. 53-60, la pp. 54-55.
Vox Libri, Nr. 4 (77) - 2025 32