Page 35 - Revista VoxLibri nr. 77

Profesiune și vocație

*
Arătam mai sus că unele dintre studiile recente privind cartea tipărită nu doar în Europa
(exprimarea mea de mai sus fiind într-o anumită limbă sau cult religios) definesc drept incunabule
primele tipărituri dintr-o arie geografică, politică sau culturală, indiferent de secolul acestor prime
apariții. Spre exemplu, germanul Carsten Walbinder, specialist în istoria și literatura arabilor
creștini din perioada Imperiului Otoman, își intitulează contribuția, publicată într-un volum
colectiv, unul inclusiv cu autori români, apărut la De Gruyter, în 2024, The Collection, Perception
th
th
and Study of Arabic Incunabula from the Near east in Europe (17 – early 19 Centuries).
Este adevărat că prima tipăritură în limba arabă este datată în 1514, însă a apărut în Europa,
motiv pentru care, pentru distinsul arabist, statutul de incunabul îl deține inclusiv o carte apărută în
13
1610 , la mănăstirea libaneză maronită Sf. Anton din Qoshaya/Quzhayya, unde s-a deschis o
tipografie în 1584 și unde, în acel pomenit an 1610, a fost tipărită o Psaltire bilingvă. Cunoscută ca
Psaltirea Quzhayya, aceasta avea text pe două coloane pe pagină, la dreapta în limba siriacă (siriană
veche), iar în stânga în arabă, însă nu cu litere arabe, ci siriace. Maniera respectivă, de a avea un text
într-o anumită limbă, dar scris/tipărit într-un alt alfabet, împrumutat dintr-o altă limbă, se numește
14
garshuni (mai rar karshuni) . Procedeul – care nu se rezumă la arabă, ci și la turcă, persană,
sogdiană sau kurdă ca beneficiare de alfabet siriac – a dat naștere unui domeniu de cercetare
15
cunoscut drept garshunografie (garshunography) .
Dacă ar fi să mă rezum la un singur alt exemplu de garshuni, gândul mă duce la sogdiană,
limbă iraniană, într-un cadru cultural-religios în care creștinii nativi în această limbă au folosit
scrierea siriacă cu intenția de a se deosebi de locuitorii de etnie identică, dar care aparțineau altor
exprimări religioase. Iar aceasta, într-un spațiu geografic, în cel central asiatic, în care siriaca era
16
considerată a fi lingua sacra pentru creștinii locali .
În privința cunoștințelor privitoare la primii pași în arta tiparului, în general este acceptată
ideea că prima carte tipărită cu litere mobile arabe a fost „Kitab salat al-sawa´i”, cunoscută sub mai
multe variante, precum „Septem horae canonicae”. „Horologion”, „Precatio horarii”, „Preces
17
horariae” ș.a.m.d., îndeobște tălmăcită sub forma de „Cartea Orelor [canonice]” . Din colofonul
tipăriturii în discuție aflăm că această binecuvântată Carte a Orelor a fost terminată marți, 12
septembrie [1514; fiind] tipărită de maestrul [prototipograf] Gregorius din casa de Gregoris în
18
orașul Veneția .
Într-o contribuție anterioară, am catalogat Kitab salat al-sawa´i” (1514) drept
postincunabul, desigur, având ca reper atât locul apariției, Orașul Lagunelor, cât și încadrarea sa

13. Carsten Walbiner, „The Collection, Perception and Study of Arabic Incunabula from the Near East in Europe (17th –
Early 19th Centuries)”, în Radu Dipratu, Samuel Noble (eds.), Arabic-Type Books Printed in Wallachia, Istanbul, and
Beyond, vol. 2: Ioana Feodorov (ed.), Early Arabic Printing in the East, Berlin, Boston, De Gruyter, 2024, pp. 191-210, la
p. 191.
14. Constantin Ittu, Ars artificialiter scribendi: incunabule, prototipografi și heraldică, Sibiu, Editura Muzeului Național
Brukenthal, 2024, pp. 343-344; pentru garshuni, Idem, Florilegiu bibliologic: peregrin cu incunabula von Brukenthal,
Sibiu, Editura Muzeului Național Brukenthal, 2023, p. 67.
15. George Kiraz, Turras Mamlla: A Grammar of the Syriac Language, Piscataway/New Jersey, Gorgias Press, 2012, pp.
291 sqq.; Idem, „A Functional Approach to Garshunography”, în Intellectual History of the Islamicate World, nr. 7, issues
2-3, 2019, pp. 264-277.
16. Barakatullo Ashurov, „Sogdian Christian Texts: Socio-Cultural Observations”, în Archiv orientalnim vol. 83, nr. 1,
2015, pp. 53-70, la p. 57.
17. Ittu, op. cit., p. 339.
18. Ittu, op. cit., p. 343.

Vox Libri, Nr. 4 (77) - 2025 33