Page 15 - VoxLibri_75_2025

Apropo de...

distrugătorii de scriitori consacrați primesc ajutoare din partea celorlalți. vanitoși, exact cei ale
căror inepții au umplut multe rafturi de librării și biblioteci, cărțile lor însemnând, fiecare, câte-un
eșec. În paranteză fie spus, dacă în scriitorime disensiunile, răutățile, invidiile și chiar geloziile îi
despart și înstrăinează, între vanitoși există și funcționează un spirit de solidaritate atât de bine pus
la punct și impresionant, încât atunci când există un scop anume ei atacă în haite, iar dacă un
parapet-personalitate este inexpugnabil își editează propriile reviste și edituri, publicându-și
elucubrațiile în condiții grafice care cuceresc ochii și sufletul până la contactul cu conținutul
acestora, indiferent de genul literar și amatorismul scrierilor ale căror autori sunt constituiți în
adevărate regimente întregi de semianalfabeți vanitoși care, cu o perseverență aproape
neverosimilă, își construiesc din. opera lor adevărate turnuri de fildeș. Politica vanitoșilor are un
statut pe care îl respectă cu pioșenie, în conținutul acestuia existând preceptul clar și rigid conform
căruia, din moment ce libertatea și democrația asigură desfășurarea unui alt mod de a construi noul
tip de literatură în care cenzura a fost incinerată în focurile creației, iar autocenzura, ca și însăși
ideea de patriotism a fost ascunsă sub preșul unui mod de a crea scrieri de valoare care valoare
corespunde doar cantitativ, restul este tăcere.
În acest fel s-a ajuns la situația noii literaturi de a nu mai depinde de valoare, ci de starea
morală și nivelul precar de cultură al vanitoșilor pe care nu-i mai interesează nimic altceva decât
preamăririle și laudele reciproce. Iar cantitatea de scrieri crește și crește o literatură în lumina căreia
vanitoșii se îmbăiază zâmbindu-și încrezători și cu un optimism debordant care este, etapă cu etapă
și tot mai aproape de a-și construi propria literatură, modernă, postmodernă, realist-occidentală,
adesea metaforizată aiurea (din nepricepere), filozofică și voit ermetică, fiindcă noua literatură se
adresează generațiilor viitoare, evident, mai culte. Iar vanitoșii, în ignoranța lor, sunt convinși că
produsele literare proprii vor salva literatura în curs de sinucidere prin romantismul desuet și, de ce
nu?, total nepotrivit pentru o literatură modernă și modernistă. Evident, vanitoșii exultă, salută
emfatici de la înălțimea literaturii noi un Occident deschis spre o colaborare fructuoasă prin
traduceri reciproce. Și apropo: vanitoșii au descoperit o metodă nouă de a-și face cunoscute
creațiile literare: traducerile. Astfel, o mulțime de volume apar sub formă bilingvă fără să se mai
întrebe cineva cât de corectă este traducerea. La ce bun? Tot mai des și tot mai mulți vanitoși trăiesc
mulțumiți și anunțând fericiți că nu-știu-care carte proprie a fost tradusă, cum altfel, decât în
engleză.
Iar lumea vanitoșilor e ferm convinsă că englezii, buni cunoscători de limbă engleză,
sunt fericiți, bucurându-se că au parte de un nou tip de umor scremut englezesc dintr-o parte a
literaturii noastre noi.

Vox Libri, Nr. 2 (75) - 2025 13