Page 12 - VoxLibri_75_2025

Profesiune și vocație

războiul troian, desemnați în Iliada ca „danai”, care ar fi străbătut Europa până în Danemarca, unde
s-au așezat definitiv11.
Monahul siriac trăitor în secolul al XVI-lea, Moses de Mardin, este o personalitate cheie în
istoria studiului limbii siriace pe sol european, el ducând muncă de pionierat în mai multe domenii.
A luat partea leului în cazul primei ediții [tipărite] a Noului Testament, devenind, în același timp,
dascălul primei generații de siriaciști europeni. Ca scrib, el a copiat un număr impresionant de
manuscrise, iar ca sol a lucrat pentru apropierea Bisericii Ortodoxe Siriace de cea Romano-

.
12
Catolică11
Monahul sau călugărul menționat în citatul de mai sus, adică episcopul siriac Moses de
Mardin (latinizat Moses Mardenus), este menționat în documentele anului 1549 ca trimis al
patriarhului Antiohiei Ignatius Abdullah I Stephan la Roma papală atât pentru a căuta sprijin în
vederea tipăririi unei versiuni siriace a Noului Testament, cât și, după cum ne arată și citatul de mai
sus, în vederea unei uniri/uniuni cu Biserica Romano-Catolică. În Cetatea eternă, Moses a fost
găzduit la mănăstirea Santo Stefano degli Abissini (a etiopinenilor/ abisinienilor), ridicată, conform
tradiției, de papa Leon I cel Mare (440-461)13, unde secretarul papal și tipograful din Koln, Johannes
Potken (latinizat Potkenius; c. 1450- c. 1520) a tipărit, în 1513, Psaltirea în limba ge'ez, limba
cărților sacre etiopiene, cunoscută în epocă drept Psalterium David et cantica aliqua in lingua
Chaldea14. Tot acolo, la Santo Stefano, Moses s-a apropiat spiritual de cardinalul Marcello Cervini
degli Spannochi, umanist ce va deveni un înfocat adept al publicării scrierilor în siriacă și care va
deveni papa Marcellus al II-lea, cu o domnie înduioșător de scurtă, 9/10 aprilie - 1 mai 1555,
sfârșindu-se din cauze naturale15.
Numai că, până la domnia lui Marcellus, la tronul pontifical a ajuns Iulius al II-lea (1550­
1555), care nu a dat niciun semn că ar fi interesat într-un asemenea - din punctul său de vedere -
demers exotico-tipografic, motiv pentru care, în chiar anul 1550, solul siriac s-a îndreptat spre
Veneția, în speranța unei fructuoase colaborări cu Guillaume Postel (1510-1581) - normandul cu
studii la Paris, tentat să devină iezuit, dar care a renunțat în ajunul depunerii jurămintelor de intrare
în Societatea lui Iisus, pasionat de ebraică, siriacă și arabă, profund cunoscător de greacă clasică și
latină, la un moment dat, ambasadorul regelui Franței în Imperiul Otoman16 -, care deja, din 1537, a
lansat ideea tipăririi textului sacru neotestamentar în acea limbă a Orientului creștin. Demersul a
fost unul nereușit din pricină că Postel nu avea la dispoziție literele ori modelele de litere ale
alfabetului care îl pasiona17.

11. Adolf Armbruster, „Evoluția sensului denumirii de Dacia. Încercare de analiză a raportului între terminologia
politico-geografică, realitatea și gândirea politică”, în Studii, revistă de istorie, tom 22, nr. 3, 1969, pp. 423-444, la p. 433.
12. Andras Mercz, ”The Coat of Arms of Moses of Mardin”, în Hugoye: Journal of Syriac Studies, vol. 22.2, 2019, pp.
345-393, la p. 346.
13. Harald Zimmermann, Papalitatea în Evul Mediu: o istorie a pontifilor romani din perspectiva istoriografiei, traducere
de Adinel-Ciprian Dincă, Iași, Polirom, 2004, pp. 24-25.
14. Paolo Sachet, ”The Rise of the Stampatore Camerale: Printers and Power in Early Sixteenth-Century Rome”, în Nina
Lamal, Jamie Cumby, Helmer J. Helmers (eds.), Print and Power in Early Modern Europe (1500-1800), Leiden, Boston,
Brill, 2021, pp. 181-201, la p. 182.
15. Dale A. Johnson, Syriac Influences in Western History, s. l., New Sinai Press, 2010, p. 12.
16. Andre Thevet, "Guillaume Postel (1510-1581)", în Roger Schlesinger (ed.), Portraits from the French Renaissance
and the Wars of Religion, Pennsylvania State University Press, 2010, pp. 159-168.
17. Johnson, Syriac Influences, p. 14.

Vox Libri, Nr. 2 (75) - 2025 10