Page 7 - VoxLibri_75_2025

Dialogul ideilor

ni s-a oferit aici nouă, cititorilor, „ghidul” minim de lectură, necesar pentru o primă orientare în
cadrele literaturii române scrise între 1900 și 1925 și comentate de E. Lovinescu. Iar promisul
volum șase dezvoltă, nuanțează și lămurește originala concepție lovinesciană asupra ”mutației
valorilor estetice”.
A treia „Prefață”, mult mai amplă și datată 1941, e la „Istoria literaturii române de la origini
și până în prezent” a „divinului critic”. De la primul ei rând: „Prezenta operă nu iese din goluri” și
până la ultimul: „NASC ȘI ÎN MOLDOVA OAMENI!”, G. Călinescu afirmă, recapitulează, neagă,
se delimitează, confirmă, polemizează, ne orientează fabulos în specificul acestei discipline,
pentru ca în finalul apoteotic al „Prefeței” să îmbărbăteze întreg poporul vorbitor de limbă română,
prins în acei ani în vârtejul tragediilor celui de-Al Doilea Război Mondial. Bună parte din
problematica istoriei literare și câteva aspecte spinoase ale acesteia, acumulate în doar câteva
decenii de existență a disciplinei, sunt puse pe tapet, investigate alert, iar poticnirile, denunțate fără
înconjur. Viziunea călinesciană, cu totul nouă asupra instrumentelor, metodelor, teritoriului propriu
și finalității unei istorii literare este atât de ferm afirmată în „Prefață”, încât tot ce îți rămâne de făcut
ție, cititorului, este să verifici dacă e chiar cu putință să fie creată o istorie literară astfel anunțată.
Inutil să mai amintesc că monumentala sa operă este și va continua să fie etern un reper absolut,
inconturnabil, situat în chiar centrul de iradiere al disciplinei. Un singur citat totuși, din zecile care
sunt pilduitoare: „Care este planul de lucru al unei istorii literare? De obicei s-a pretins că materia ar
fi atât de vastă și ar cere atâtea investigații de detalii, încât fructul n-ar fi copt pentru o asemenea
operă. Unii, luându-se după exemple străine, socotesc că munca trebuie divizată și făcută în
colaborare. Domină aici o concepție falsă despre istoria literară, aceea că ea e obligată să strângă
date biografice complete, să descopere izvoarele, influențele, legăturile invizibile, încă. (...) Critică
și istorie literară sunt două momente din același proces. Nu poți fi critic fără perspectivă istorică, nu
poți face istorie literară fără criteriu estetic, deci fără a fi critic.”
„Istoria literaturii la două mâini” - astfel își intitulează Nicolae Manolescu „Introducerea”
sa la „Istoria critică a literaturii române”, ce a debutat cu un prim volum în anul 1990 și a fost editată
complet într-un singur op masiv în 2008. De ce „la două mâini?” Autorul ne explică (ajutându-se de
reproducerea unei gravuri a lui M. C. Escher, „Mâini care desenează”) cum este cu putință întâia
oară la noi o astfel de abordare a disciplinei și care ar fi trăsăturile specifice, originale ale unei
„istorii la două mâini”. Prima sa observație, cea conform căreia critici și istorici literari celebri
precum „De Sanctis, Thibaudet sau Călinescu nu s-au simțit câtuși de puțin obligați să se refere la
comentariile predecesorilor” e întru totul conformă cu adevărul. La fel și cea de-a doua:
„Receptarea literaturii a fost considerată interesantă târziu, abia în a doua jumătate a secolului XX.”
Iar concluzia autorului nu putea fi decât aceea că: „... istoriile literare au rămas, până în ziua de
astăzi, fie niște compilații didactice, fie, mult mai rar, opere atât de originale încât exclud orice
trimitere la opiniile anterioare.” Ei bine, după ce constată că limbajul criticii se învechește și el la
distanțe mari de timp, dar mai încet decât acela al poeziei, romanului și dramei; și după ce
concluzionează că în mod inevitabil cititorul de ieri se întâlnește cu cititorul de azi în fața aceleiași
cărți, deși o lume întreagă îi desparte, Nicolae Manolescu își pune aici două întrebări capitale, care îi
revelează noua posibilitate de abordare a disciplinei. Iată prima întrebare: „Mai este opera însăși, pe
care și unul, și altul o citesc, aceeași?” Și imediat urmează cea de-a doua: „Ce poate fi o istorie a
literaturii, în care doi sau mai mulți cititori calificați, din epoci diferite (era să spun din lumi diferite)
refuză să se ignore, văzând lanțul de opere nu doar în raportul unora cu altele, dar și în raport cu

Vox Libri, Nr. 2 (75) - 2025 5