Page 23 - VoxLibri70

Ion a oprit-o galant și i-a spus pe un ton amical, care a surprins pe cumnata sa:
— Eu zic să mergem săptămâna viitoare la București, să-ți facem actele, ce zici?
— Ce să mai zic! Mergem, mai ales că am drum la București. Și vă mulțumesc!
împinse de vântul rece de toamnă care se întețise, perdelele fluturau și cu toții se uitau
curioși spre fereastră. Maria o închise, apoi petrecură câteva ore, cu veselie și multe schimburi
de idei. La jumătate de ceas, s-au alăturat Gheorghe Curcanu și soția lui Florica. Au pus o masă
mare și bogată, stropită din belșug cu vin de Murfatlar, toți invitații simțindu-se foarte bine în
acea seară, în care familia... se reîntregea.
Spre orele zece ale serii, Gheorghe Curcanu sparse petrecerea, dând tonul plecării spre
casa lui, clătinându-se ușor la plecare și mulțumind vecinilor săi.
— Dorim să mergem acasă, dragă Ioane! Cred că toată lumea a mâncat suficient, iar de
băut văd că unii sunt deja făcuți praf! rosti sec Florica Curcanu.
— Desigur, dragă vecină... desigur.
După trei minute, Ion Dulgheru s-a întors de la poartă, unde l-a condus pe vecinul său.
întors la masă, nemulțumit, a plecat spre cămară și a mai luat o sticlă de vin. A revenit după două
minute, fiind mulțumit că nevasta și cumnata doreau să mai bea cu el un pahar, apoi, politicos, a
întrebat dacă mai doresc ceva.
— Ioane, trebuie să ne odihnim. Mâine eu merg la piață cu marfă, după cum știi!
răspunse Veta, privind culoarea vinului din pahar.
— Imediat mergem la culcare? rosti sora sa mai mare.
— Maria, fii, te rog, amabilă! Pot să o las pe Elena la voi, mâine? spuse scurt Veta.
— Desigur! Ne faci o mare bucurie, măi cumnată! îi zise Ion, fericit.
— Elisavetă, eu zic să lași fata la mine peste săptămână și să o iei sâmbăta acasă, apoi o
aduci din nou luni dimineață, ce zici? spuse Maria repede, clipind bucuroasă din ochi.
— Da, cred că așa este mai bine! Nu o mai scol dis-de-dimineață, biata de ea! răspunse
Elisaveta Grosu, privindu-i pe cei doi cu blândețe.
— Bine faci, sora mea dragă! se adresă Maria, în vreme ce aduna de pe masă.
— Hai, mergem la culcare! rosti Veta cu jenă în glas.
— Sigur că da! Mergem, draga mea, hai, ridică copilul!
— Mulțumesc pentru tot, dragii mei! adăugă veselă femeia lui Ion Grosu.
Vântul sufla domol, făcând să foșnească frunzele din gutuiul de pe alee, din care cădeau
câteva frunze, fapt ce arăta că va fi un an cu rod bun. într-o curte alăturată, un câine lătra înfundat,
de parcă era ținut într-o groapă din care nu avea ieșire. Zgomotul produs de hămăitul său repetat,
deși nu deranja tare, nu era nici pe departe ceea ce ți-ar fi plăcut să auzi în noapte.
Printre norii răzleți ai nopții, luna coborâse ușor de pe cer, în noaptea rece de toamnă.
Peste pomul din curtea bisericii, aflat în spatele casei unde locuia Maria lu’ Oaie, cum îi spunea
lumea prin sat, a căzut vălul negru al nopții care cuprinse întreaga urbe. Sus, pe boltă, clipeau
șters cele șapte lumini de la Carul Mic, dar și o puzderie de steluțe împrejmuiau constelația
faimoasă din serile de toamnă. Toate aruncau grăbite pulberea lor aurie spre pământul colorat de
lumina lunii.
Prin lumina palidă răspândită de astrul nopții se zărea perdeaua zmeurișului din grădină,
iar în geamul de la casa vecinei sale, Florica lu’ Curcanu, se ițea o amăgeală de lumină, prin care
corpul femeii părea că șterge sticla întunecată, ca o năframă aurie de mătase, alergând prin
sufrageria slab luminată.

Vox £ibri, Nr. 1 (70) - 2024 21