Page 20 - VoxLibri70

proprii. Astfel, bărbatul s-a bucurat de interesul celor de la Statul Major al Armatei, care l-au
încorporat pe 20 martie 1930, înrolat grădinar șef, la Unitatea Militară 2 CFR Chitila.
De la unitate, de multe ori bărbatul îi ajuta pe cei de acasă, mai ales că deseori acesta
servea pe multi ofițeri și subofițeri din unitate; venea regulat în permisie, sâmbăta și duminica,
lucru care-1 ajuta să-și conducă afacerea și în timpul stagiului militar, până când a fost lăsat la
vatră, în anul 1932.
Din anul 1930, când a fost luat la oaste, și până în 1932, când s-a liberat, familia lui a stat
la sora lui Ion Grosu, la Rudeni, în casa părintească a bărbatului. Fiindcă unitatea militară era
situată la doi kilometri, peste câmp de locuința surorii sale, bărbatul mergea adesea cu bicicleta
doar 15 minute până la cazarmă; el avea bilet de voie permanent, pentru a se duce după răsaduri
sau insecticide pentru grădina unității. Acest lucru îi permitea uneori să doarmă cu nevasta lui,
acasă, de unde pleca dimineața la ora 6, cu căruța, când nevasta era gravidă și mergea zilnic la
grădina din Mogoșoaia. Grosu cobora la gardul unității, își lua bicicleta din căruță și intra în
unitate cu o mână de răsaduri luate de la grădina unității de cu seară, vezi Doamne, fiind aduse de
el pentru grădina de legume unde avea activitatea.
Pe la sfârșitul lui noiembrie, în primul său an de armată, Ion Grosu a venit duminică în
permisie, deoarece sâmbătă fuseseră trageri și el fusese consemnat în unitate, mai ales că se
zvonea că se poate porni alt război, în curând.
După câteva minute, a mâncat ce i-a pus nevasta în față, apoi s-a întors spre ea stând cu
capul spre fereastră, mângâind-o zelos și privindu-i cu drag obrajii cămoși și fini. O mână îi trecu
pe după mijlocul femeii și o luă în brațe, mângâindu-i cu delicatețe burta proeminentă, care era
aproape de soroc. Cu aceeași mână ajunse cu vârful degetelor pe sânii săi voluptuoși, de la gât
spre șale, mângâindu-i ușor pielea catifelată, făcând astfel ca femeia să se șerpuiască ușor și
unduios, în vreme ce îi împinse capul în față, ca și cum ar fi vrut să o sărute.
— Ce nebun ești, domnule soldat! Eu în câteva zile trebuie să nasc, nu știi?
— Știu, draga mea, și abia aștept să vină fiul sau fiica mea dragă! râse el, ușor.
— Sper să nu am complicații, că este prima naștere.
— Nu vei avea, dragă Veto, că tu ești o fată norocoasă! răspunse el, galant.
— Mulțumesc! Acum, hai la culcare... că mâine lucrez! rosti femeia.
Elisaveta zâmbi amabil, întoarse capul ca să închidă ușa camerei, se îndreptă de mijloc
și cu o vădită plăcere îl urmă, spre ușa ce dădea în dormitor, pe iubitul ei soț, care privea la iedera
de pe casa de dincolo de gardul cumnatului său, Dulgheru.
A doua zi dimineață, înainte de-a mânca micul dejun, bărbatul îi aminti femeii unde sunt
puși banii de care avea nevoie la Maternitate, apoi se lăsă pe scaun, îi luă mâinile delicate
frământându-le în mâinile sale și începu să-i vorbească, blând, cu voce joasă, întinzând cu drag
mâna spre ea și mângâind-o cu dosul palmei, pe obraz.
— Draga mea, dacă ai probleme, suni la unitate, bine?
— Desigur, dar aș dori să nu am, dragostea mea, a fost răspunsul acesteia.
— Da, fată dragă. Promit să fiu lângă tine, mereu! Așa că... naștere ușoară!
— Mulțumesc! Acum, hai să mergem că este târziu, încheie blând discuția.
Drumul de peste un ceas, până la ferma unde femeia mergea zilnic, dus și-ntors, avea să
îl facă și după nașterea care a avut loc în oraș și care a decurs ușor; astfel a venit pc lume Elena
Grosu, o fetiță rotofeie de 3,5 kilograme, care sugea foarte mult, mușcându-și adesea mama de
piept.

Vox £i6ri, Nr. 1 (70) - 2024 18