Page 17 - VoxLibri70

— Duceți-vă dracu' de ciori nespălate! Aveți ifose, nu? apoi se întoarse stânga-mprejur
și porni vijelios pe scările înguste din lemn de brad, spre cantină.
—Am plecat și eu cu el, măi, copii! V ă așteptăm jos, la masă! spuse Grosu râzând.
Bărbatul luă loc la masă și făcu grijuliu un pic de ordine pe blatul din lemn, grupă
tacâmurile așezate frumos de Sanda lu’ Slaciu, care lucra la servit masa pentru argați. Lăsă în
marginea mesei cinzeaca golită, așa cum făcea de obicei.
Prin ușa cantinei, dinspre bucătărie, venea către mese, intrând în salon cu pași grațioși,
Marioara lui Sărăcuțu, o fată tânără, brunetă, cu un piept perfect și capul gol, care avea cozile
despletite pe spate. Ochii săi, negri ca doi tăciuni, sclipeau în mijlocul feței albe, lângă buzele
groase și senzuale, colorate precum carnea roșie de curcan. Frumoasa femeie era urmată de o
alta, de vreo 60 de ani, Dița Flaugioaica, micuță de statură, burtoasă și cu ochi bulbucați.
Cum o văzu, Mere-Mere căscă ochii și scânci cu un zgomot surd, ca un câine lovit, după
care rămase mut. Pe față i se citea încântarea, vreme-n care inima țiganului se strângea; simți o
uscăciune fierbinte în gâtlej, iar din pământ avu impresia că ieșeau spini ce-i străpungeau adânc
și inima și ceafa, rupându-i dureros carnea de pe trup.
— Ce faci, măi, Mere, ești vrăjit? întrebă Graur, cu sictir în glas.
— Nu vedeți, măi, că nu mai aude fraierul?! Dacă-1 vede nevasta, îi taie boașele! spuse
Birliboi, unul ce făcuse pușcărie pentru viol; se stârni un val de veselie.
Văzând efectul halucinant al femeii pe fața lui Mere-Mere, un bulgar de vreo 50 de ani,
care se ocupa de irigații, se opri între țigan și femeie și, cu subînțeles, făcu din mână un semn, de
sus în jos, prin fața ochilor săi, vreme de câteva secunde; reuși cu greu să-1 trezească din uimire
pe bietul bărbat, spunând sec:
— estfrâu deofițeru', băietule, tu vrut unglonțu'lacap\
— Ce zise bulgarul ăsta urât? întrebă Mere-Mere, supărat.
— Spune că femeia este nevastă de ofițer și-ți trage bărbată-su vreun glonte-n cap, țigan
prost ce ești! îi spuse Jean a lu’ Bulea, care râdea cu gura până la urechi de slăbiciunea lui Mere-
Mere pentru femei, dar mai ales de scurtcircuitul care îl lovise pe țigan, la vederea tinerei care
intrase să îi servească.
A
Intre cele două războaie mondiale, fetele din sat lucrau la câțiva bulgari care aveau mici
suprafețe de grădină, dar și la câțiva localnici mai pricepuți, în frunte cu Ion Grosu. Astfel că, în
roditoarea luncă a Colentinei, în zona numită de localnici în Lupu, ultimul bordei al celor care
aveau grădină era al unuia Stan Stanev, venit de dincolo de Dunăre, pe care toți îl numeau Stan
Bulgarul. Acesta era căsătorit cu o fată din Rudeni, vecină cu sora lui Grosu, una Maria. Avea să-
i facă doi copii, pe Mișu și pe Ionel, omul devenind bun tovarăș în afacerile cu legume cu
proaspătul căsătorit. Cum Grosu facea și distribuție în capitală, deseori acesta lua și marfa
bulgarului, să o vândă prin piețele bucureștene.
Cum stătea Ion Grosu pe scaun, cu ochii ațintiți în zare, după ce îi repartizase pe țigani la
treburile de făcut în acea zi frumoasă de vară, revăzu, ca prin vis, o imagine dragă lui, din
timpurile nu demult petrecute la moșia sa. Retrăia, cu o emoție vie, plimbarea în trăsura
principelui Bibescu, condusă de cumnatul său, Ion Dulgheru, pe malul gârlei, prin Lupu, unde
apa șerpuia sălbatic, așa cum era cursul său sinuos pe la poala pădurii. Din acel loc, cei doi tineri
cumnați trebuiau să încarce, pentru bucătăria dc la Palatul Brâncovcncsc Mogoșoaia, legumele
necesare pentru un banchet oferit de ziua Germaniei.
Stând și trăgând din țigară, deseori se vedea săltat pe scaunul trăsurii, ținându-se cu o

Vox Libri, Jir. 1 (70) - 2024 15