Page 45 - VoxLibri34-2006

^(N/ienio/'âFi - $'iwhnwn/e

Aurelia Mihailovici, de a o edita recuperatorii!. Cu amărăciunea că Poezia a devenit Cenușăreasă
într-o țară prin excelență a marilor poeți.
(...) Noi, hunedorenii, l-am iubit, îi iubim viața din operă, îl considerăm un înainte
mergător, un model și un haijin român, deopotrivă. Numeroși oameni de conștiință ai literaturii
române l-au prețuit cum se cuvine. Unii uitaseră imediat, alții mai apoi, dar ce importanță are asta
pentru Viața poeziei de după moartea fizică? Departe de casa părintească, de Mama Zoe, prima
sfetnică întru cunoaștere și cultură, Dan Nicoară a suferit de un frig inefabil: cel al dramei
refugiului din Vatră și al pierderii implacabile a Matricei, a originii, aparentă și mistuitoare.. .Din
poemele sale transpar orfice dar mai ales ovidiene „strigăte povestite” ale plecării fără întoarcere,
sub asprimea vremii, dar și ale neputinței de a uita. Deoarece Dan Nicoară a purtat cu El brușul de
lumină al originii, candelă și cumva sabie cu care acolo a deprins să scrie, fie și pe nisipul
„nimicniciei” existențiale...Ființa, reînțelegem prin poemele sale, este pretutindeni în Exil, un
exil cosmic...
(...) Repliat din itinerariul său ceremonios, incantatoriu, mistic, însetat de Dor inefabil, de
Eternitatea „fluturilor contemporani cu poetul, cu Dumnezeu”, cum spunea despre el Blaga, îl
primim pe Dan Nicoară acasă, prin poezie pe care ne-o restituie...în special acasă în Poezia
Română.
Trec uneori, înălbit și eu, prin urbea veche, pe strada lui, și arunc o privire spre fosta lui
casă. ..Și îmi reumplu inima de nedeslușite imagini, cuvinte, amintiri...Elegiile lui Dan Nicoară
le egalează pe cele ale lui Rilkc, ele nu sunt „Elegiile dc la Duino” ci sunt „elegiile dc la
Hunedoara și Freiburg”.. .De undeva de pe același pământ, aparent sub alte rotitoare stele și zodii.
O bucurie cumva mâhnită, paradoxală, îmi taie scrisul. Sau, cum ar spune Poetul, lacrima
care scrie.
Iți scriu, cu nervurile, pe-o frunză:
Ni micn ic ie ? Nem ern ic ie ?
N-a fost să fie.
N-a fost, să Fie!?
„ Unde, de unde, pană unde? ”
întrebarea răsună, răspunde...
Dane-n Danemarca putred ceva este
însă asta-i o altă Poveste
Un strigăt care pe sine se spune
Uneori sănguire, alteori rugăciune
Până când, până unde, răspunde,
Unde, de unde, până unde
Ni-s zăpezile de-odinioară?
în care lume, poezie, țară?
In înăuntru, spre dinafară...

Eugen EVU, Hunedoara, mai 2006

Vox Libri, Nr. 1 (3-4), Primăvara - Vara, 2006 44