Page 44 - VoxLibri34-2006
P. 44
$veninwn/e
a cântat deseori la vioară, mi-a recitat din
creația lui, m-a povățuit, cu unicul simț al
valorii proprii, dar și cu finețea pedagogică,
irezistibilă, de mentor. Era singurul dintre
„maeștri” care practica un fel de apostolat
cultural benefic, generos, sincer, avântat. In
absența unor instituții de artă și cultură
profesioniste din Hunedoara acelor ani,
oameni asemenea lui au însemnat enorm.
Pentru mine, acum, reîntâlnirea cu textele
sale, parte scrise aici, bună parte știute din
lecturile lui directe, cu arta spunerii, cu magia
recitării apăsate, cu un simț uluitor al
vioiciunii rostirii, melodică, epitalamică, ca vibrația unui diapazon straniu, este un eveniment al
memoriei și al inimii. Un dar al lacrimci și al cuvântului răsădit să reziste opicliștilor, entropiei,
năzuirii...
(...) în anii acelor sfruntări, profesorul de muzică Dan Constantinescu, aidoma lui
Bacovia, cânta la vioară. Numai valoarea prezenței sale în mediul corupt, demagogic, l-a ocrotit.
Era „vegheat” și el de politruci, de erzațieni, de calpii corifei, era turnat cinic dc chiar unii dintre
cei ce îi frecventau casa, îi împrumutau cărțile rare, interzise, ori îi scoteau limba maimuțărindu-1,
căci Dan se credea Poetul, cum spune Emil Botta despre Eminescu... El știa că este. își bău pe
deplin hidromelul, dar și oțetul. Arzând, ca Nessus, având revelația eminesciană, safică, a
„învățării de a muri”. Dar, aș spune, parafrazând, că deopotrivă a „dezvățării” de a trăi încolțit de
nemernicie, numai cu armura Stihuirii...
(...) Pseudo-intelectuali, strămutați cu zecile de mii, basculați sistematic într-o urbe
istorică, devenită delirant „șantieristă” ne învățau cu de-a sila (siluitori) limba rusă, iar latina ne
era scoasă forțat din programa școlară. Elita filosofiei și culturii românești era prin închisori, iar
niște kulturnici de erzatz, mediocri și pseudo-patrioți obedienți, violau dogmatic conștiințele.
Corurile, psalmii roșii, cenzura făceau din prezența unor oameni ca Dan Constantinescu un
nedorit... Aici a coclit și a eclozat mai apoi o specioasă falsă elită (Nicorovici, Nicuță Tănasc,
Constantin Chiriță, Mircea Tuță, Nitză, Lupulescu, nea cutare...), dar mai ales liota insipidă,
agresivă, viclenită de imitatori și de turnători ai aproapelui. (...)
(...) într-adevăr, nemernicie! înzestrat cu o vastă cultură filozofică și poetică, iar peste
erudiția rară un autodidact până la capăt, sieși Maestru, cu o specială pătrundere în semiotica ce se
prefigura în anii „rezistenței prin cultură”, mai cu seamă el ne-a insuflat, cu patos și cu o rară
simțire muzicală a limbajului liric, semnificant, metodologia de a răzbate prin poezia trăită
empiric, de a ne apăra singuri de stihialul dezlănțuit pretutindeni.
(...) lată-mă, tulburat și astfel mai limpezit, îndemnat de Doamna Sa, Lucia, dezmierdată
de el Pușa, să-i prefațez o carte, de fapt un testament liric (încă neîntreg) așa cum se vădește.
Știindu-1 pc Dan, m-am decis să fac ceea ce el ar încuviința: las întregul cărții titrate dc el
„Dempreunul-a-fî!” hamletian și deopotrivă taoist (...) nobilei dorințe a Doamnei prof. univ.
Vox Libri, Nr. 1 (3-4), Primăvara - Vara, 2006 43