Page 44 - VoxLibri34-2006
P. 44

$veninwn/e




           a cântat deseori la vioară, mi-a recitat din
           creația lui, m-a povățuit, cu unicul simț al
           valorii proprii, dar și cu finețea pedagogică,
           irezistibilă, de mentor. Era singurul dintre
           „maeștri” care practica un fel de apostolat
           cultural benefic, generos, sincer, avântat. In
           absența unor instituții de artă și cultură
           profesioniste din Hunedoara acelor ani,
           oameni asemenea lui au însemnat enorm.
           Pentru mine, acum, reîntâlnirea cu textele
           sale, parte scrise aici, bună parte știute din
           lecturile lui directe, cu arta spunerii, cu magia
           recitării apăsate, cu un simț uluitor al
           vioiciunii rostirii, melodică, epitalamică, ca vibrația unui diapazon straniu, este un eveniment al
           memoriei și al inimii. Un dar al lacrimci și al cuvântului răsădit să reziste opicliștilor, entropiei,
           năzuirii...
                 (...) în anii acelor sfruntări, profesorul de muzică Dan Constantinescu, aidoma lui
           Bacovia, cânta la vioară. Numai valoarea prezenței sale în mediul corupt, demagogic, l-a ocrotit.
           Era „vegheat” și el de politruci, de erzațieni, de calpii corifei, era turnat cinic dc chiar unii dintre
           cei ce îi frecventau casa, îi împrumutau cărțile rare, interzise, ori îi scoteau limba maimuțărindu-1,
           căci Dan se credea Poetul, cum spune Emil Botta despre Eminescu... El știa că este. își bău pe
           deplin hidromelul, dar și oțetul. Arzând, ca Nessus, având revelația eminesciană, safică, a
           „învățării de a muri”. Dar, aș spune, parafrazând, că deopotrivă a „dezvățării” de a trăi încolțit de
           nemernicie, numai cu armura Stihuirii...
                 (...) Pseudo-intelectuali, strămutați cu zecile de mii, basculați sistematic într-o urbe
           istorică, devenită delirant „șantieristă” ne învățau cu de-a sila (siluitori) limba rusă, iar latina ne
           era scoasă forțat din programa școlară. Elita filosofiei și culturii românești era prin închisori, iar
           niște kulturnici de erzatz, mediocri și pseudo-patrioți obedienți, violau dogmatic conștiințele.
           Corurile, psalmii roșii, cenzura făceau din prezența unor oameni ca Dan Constantinescu un
           nedorit... Aici a coclit și a eclozat mai apoi o specioasă falsă elită (Nicorovici, Nicuță Tănasc,
           Constantin Chiriță, Mircea Tuță, Nitză, Lupulescu, nea cutare...), dar mai ales liota insipidă,
           agresivă, viclenită de imitatori și de turnători ai aproapelui. (...)
                 (...) într-adevăr, nemernicie! înzestrat cu o vastă cultură filozofică și poetică, iar peste
           erudiția rară un autodidact până la capăt, sieși Maestru, cu o specială pătrundere în semiotica ce se
           prefigura în anii „rezistenței prin cultură”, mai cu seamă el ne-a insuflat, cu patos și cu o rară
           simțire muzicală a limbajului liric, semnificant, metodologia de a răzbate prin poezia trăită
           empiric, de a ne apăra singuri de stihialul dezlănțuit pretutindeni.
                 (...) lată-mă, tulburat și astfel mai limpezit, îndemnat de Doamna Sa, Lucia, dezmierdată
           de el Pușa, să-i prefațez o carte, de fapt un testament liric (încă neîntreg) așa cum se vădește.
           Știindu-1 pc Dan, m-am decis să fac ceea ce el ar încuviința: las întregul cărții titrate dc el
           „Dempreunul-a-fî!” hamletian și deopotrivă taoist (...) nobilei dorințe a Doamnei prof. univ.

            Vox Libri, Nr. 1 (3-4), Primăvara - Vara, 2006                             43
   39   40   41   42   43   44   45   46   47   48   49