Page 22 - VoxLibri34-2006
P. 22
PfyoftwMw ti vocativ
Neobizantinismul
în arhitectura transilvăneană
Stilul neoromânesc sau stilul național presupune îmbinarea elementelor tradiționale,
aparținând folclorului, cu cele culte care s-au cristalizat în secole de-a rândul pe acest teritoriu. In
arhitectura laică stilul național este continuarea caracteristicilor folclorice, împrumutate din diferite
zone geografice care, transpuse în mediul urban, nu-și pierd consistența. Ceea ce le diferențiază sunt
materialul și funcționalitatea.
Parte integrantă a stilului neoromânesc, mai puțin studiat, ncobizantinismul prezintă aceleași
însușiri tradiționale, dar formele sale se adaptează arhitecturii religioase. Problematica neobizantină
nu este nouă, caracteristicile vechii arhitecturi culte fiind de tip bizantin. Considerată o artă decadentă
și nepotrivită în contextul apariției altor curente artistice (Arta 1900, curentele artei moderne de după
1905), arta neobizantină se redefinește în contextul istoric mai larg al naționalismului de secol XIX și
mai tâtziu, după Marea Unire, când întreg efortul românesc s-a concentrat înspre integrarea tuturor
provinciilor în noul stat creat. A trebuit uniformizat sistemul legislativ, monetar, au trebuit create
instituțiile reprezentative cu caracter național, unitare pe tot cuprinsul țării. Cel mai greu a fost
procesul de uniformizare a caracterului românesc al culturii, aceasta fiind divizată timp de mai multe
secole, fiecare provincie istorică având specificul ei.
După cum se știe, Transilvania a fost un avanpost catolic până la începutul secolului XIX,
fapt evident în arhitectura provinciei unde monumentele arhitecturale de cult, bine definite în
ambianța urbanistică, au aparținut acestui areal: frumoasele și zveltele catedrale romanice și gotice,
impozantele biserici baroce și neoclasice. Pentru imprimarea caracterului românesc, acestei
provincii, s-a desfășurat un amplu proces de construire de biserici ortodoxe, în fapt confesiunea
oficială a noului stat. A fost găsit și un repertoriu arhitectural corespunzător cu rădăcini în trecutul
arhitectural al creștinismului ortodox muntean și moldovean. Au fost preluate (impuse?) elemente de
structură, turle, planuri, pridvoare, foișoare, arcuri, elemente decorative, ocnițe, colonete cu
incrustații florale, brâie decorative, elemente portante etc.
Se constituie astfel noul stil arhitectural cu influențe ale
stilului national promovat de Ion Mincu, influențe
bizantine și brâncovcncști. Odată imprimate
caracteristicile noului stil, apar și primii ei teoreticieni. De
remarcat este faptul că elemente ale bizantinului și
teoretizarea acestuia apar anterior momentului 1918, cu
prilejul construirii Bisericii Catedrale din Sibiu.
Printre cei care s-au ocupat de teoretizarea artei
neobizantine a fost mitropolitul Miron Cristea (1868-
1939) care și-a expus concepțiile în lucrarea sa
„Iconografia și întocmirile ei bizantine” apărută în 1905.
Interesul său pentru arta bizantină apare odată cu
Catedrala Sfânta Treime-Sibiu începerea construcției catedralei din Sibiu, un proiect
Vox Libri, Nr. 1 (3-4), Primăvara - Vara, 2006 21