Page 18 - VoxLibri34-2006
P. 18
3i\o^siune ii vocație
Arta miniaturii bizantine.
Cunoscută îndeosebi ca artă minoră, miniatura a fost inițial apanajul curților imperiale, al nobililor
și al mănăstirilor unde copiștii, în încăperi numite scriptorium, executau copii după texte antice. Deoarece
scrisul și cititul erau cunoscute dc un număr relativ mic dc persoane, manuscrisele miniate aveau regim dc
„producție de lux", fiind de cele mai multe ori unicate.
Primele miniaturi sunt semnalate în Egipul antic, unde se executau pe papirus sau pergament, așa
numitele velum (rezultate din prelucrarea pielii fine de vițel) pe care se scria cu miniu de plumb, de culoare
roșie purpurie, ceea cc explică etimologia cuvântului miniatură. Aceste pergamente erau rulate și depuse în
sarcofagele faraonilor. Printre cele mai cunoscute astfel de miniaturi se numără „Cartea Morților" care
întrunește caracteristicile picturii egiptene: decorul în benzi suprapuse, izocefalia personajelor dar nu și a
faraonului sau a zeului, aceștia fiind mai mari față dc restul personajelor; tratarea schematică a decorului;
hieratismul figurilor precum și redarea corpului într-o manieră tipic egipteană, adică picioarele și capul
redate din profil iar corpul din față. Această tratare picturală se păstrează în toate epocile în care se execută
miniaturi. în perioada elenistică alexandrină miniatura suferă o seric dc modificări în așa fel încât dintr-o
operă cu caracter sever ea devine mai atrăgătoare prin conținutul narativ. Modelul alexandrin va fi preluat
mai târziu de arta bizantină.
Adevărata naștere a miniaturii poate fi considerată perioada medievală, începând cu bizantinii,
continuând cu perioada carolingiană, până după apariția tiparului.
în toată perioada Evului mediu cărțile decorate cu miniaturi, așa numitele manuscrise miniate, au
fost mai cu seamă cărțile religioase: Biblia, Psaltirea, Cazania, Comentarii, Evangheliarul, scrierile
sfinților părinți, dar nu au fost ocolite nici scrierile cu caracter laic. De remarcat că în Occident copiștii erau
numai călugări, pe câtă vreme în Bizanț decorarea manuscriselor cu anluminuri o putea face și o persoană
din afara lumii ecleziastice. Făcând parte dintre artele preferate de public, manuscrisul miniat devine de-a
lungul timpului mijlocul cel mai eficient de atragere a acestuia spre cunoașterea și apropierea de istorie și
religie, pentru că, așa cum remarca renumitul istoric de artă George Oprcscu, acest manuscris „începe să
devină un mijloc plăcut și atrăgător de povestire”.
Câteva caracteristici ale manuscriselor miniate sunt comune întregii perioade a Evului mediu, din
Bizanț până în Occident. în primul rând, miniaturile întrunesc totalitatea caracteristicilor picturii,
modificând doar proporția sau „scara” dc reprezentare și formatul.
Sursele miniaturii sunt fie alexandrine, care poartă caracteristicile primelor secole ale
creștinismului, fie tendințele naturaliste proprii orientului. Motivele decorative, monumentalizarea
personajelor, lipsa profunzimii sau totalul dezinteres, până în secolul XIV, față de perspectivă precum și
amplasarea figurilor și a scenelor pe același tip dc fond, cu predilecție auriu, sunt trăsături caracteristice
comune miniaturilor bizantine și occidentale. „în alegerea subiectelor, suntem izbiți de faptul că
miniaturistul, bineînțeles la invitația celui care dirija și inspira aceste lucrări, este, în același timp,
enciclopedic și sistematic”, observa același George Oprcscu. Numeroase manuscrise au servit drept
mijloace de instruire și învățătură, în cadrul școlilor de pe lângă mănăstiri, în special pentru însușirea
cunoștințelor de religie. Temele sunt cu predilecție din viața lui Hristos: ciclul patimilor, cu accent pe unele
evenimente dramatice (Răstignirea, Punerea în mormânt, Vizita femeilor la mormânt după înviere). Un
capitol important din Biblie deseori ilustrat prin miniaturi este Apocalipsa, care în Occident apare mai
frecvent ca urmare a faimei de care s-a bucurat comentariul lui Beatus (sec. VIII) la această importantă
scriere biblică.
Vox Libri, Nr. 1 (3-4), Primăvara - Vara, 2006 17