Page 20 - VoxLibri34-2006

Grupul sirian este caracterizat prin eclectism, cel mai important manuscris fiind Geneza de la
Viena. Acest manuscris a stat la baza mai multor scrieri cum sunt Evangheliarele din Rossano și cel din
Sinope. Geneza de la Viena sc caracterizează printr-un conținut colorat: foile sunt colorate cu purpură,
scrierea se face cu litere de argint și aur. Ilustrația este tipic elenă, povestirea înșiruindu-se fie în scene
succesive, fie în șiruri paralele. Figurile antropomorfe sunt
înșiruite sub formă dc mici portrete sau dc scene dc grup,
personajele fiind surprinse în atitudini firești. Prin
caracteristicile sale, manuscrisul are toate atuurile unei opere
imperiale. Acest grup dezvoltă două tendințe contrarii: una
spre o iconografie cu un profund caracter narativ și anecdotic,
cealaltă spre abstractizare și schematizare. Existența mai
multor variante ale Genezei de la Viena, dovadă a copierilor
succesive, a generat două stiluri caracteristice ale acestei
opere: unul desprins din arta mozaicului, cu scene închegate
unitar, alcătuind o compoziție; celălalt, preocupat de narativ,
curgător, modern. Evangheliarul din Rossano, numit Codex
purpureus sau Rossanensis (sec. VI) este executat în
Alexandria. Are ilustrațiile originale, frontispicii, patruzeci de
figuri de prooroci, cinsprezece scene evanghelice. Elocventă
este parabola fecioarelor înțelepte și a celor nebune, inspirate
de un text evanghelic. întreaga scenă este esențializată,
ilustrând doar interpretarea sa. în ansamblul ei scena are toate
caracteristicile bizantine: peisajul în fundal, un unic element
arhitectonic, îmbrăcămintea antică.
Evangheliarele grupului Mesopotamian continuă tradiția elenistică deși unele personaje sunt
înfățișate ca filozofii antici, evanghcliștii fiind redați stând în picioare. Se adaugă, acum la finele capitolelor
sau al pasajelor evanghelice, tabele pe a căror margine artistul are ocazia de a desfășura un decor bogat,
alcătuit din păsări și flori. Cel mai reprezentativ manuscris este cel de la Mănăstirea Zagba, operă a
călugărului Rabula, din secolul VI. Acest manuscris este important întrucât conține cea mai veche
reprezentare a scenei Răstignirii.
Școala consiantinopolitană se remarcă prin „Tratatul de plante farmaceutice al lui Discoride”
în care se regăsesc caracteristicile celorlalte școli. Elementul de noutate este reprezentat de subiectele
abordate și de menționarea numelor donatorilor în paginile manuscrisului, nume încadrate de figuri
alegorice. Uneori donatorul apare pe câte o pagină întreagă și reapare peisajul ca fundal. întregul tablou este
amplasat între marginile unui chenar bogat decorat cu motive florale sau geometrice, acest tip de chenar
fiind prezent la mai toate ilustrațiile miniate. Este o perioadă de înflorire a literaturii hagiografice, accentul
fiind pus pe Viețile sfinților, un subiect foarte gustat de public, și pe descrieri de călătorie.
Perioada conflictului iconoclast (sec. VIII-IX) nu va opri circulația și ilustrarea manuscriselor. în
mod paradoxal, această perioadă se remarcă printr-o dezvoltare și o diversificare a genului, miniatura fiind
singura formă de manifestare artistică permisă. De altfel iconoclaștii nu erau împotriva oricărei forme de
artă, ci numai a reprezentării imaginilor cu sfinți sau a simbolurilor religioase din biserici.
Asistăm, în secolele următoare perioadei iconoclaste, la apariția trăsăturilor esențiale ale artei
manuscrisului și a miniaturii în Bizanț. Se remarcă transformarea acestei arte într-o artă de curte, atelierele
și artiștii fiind grupați în jurul împăratului și a curții sale. Hrănindu-se din arta elenistică și clasică,
accentuată de dorința artiștilor de a conferi armonie și eleganță mișcării, dar și un oarecare realism,

Vox Libri, Nr. 1 (3-4), Primăvara - Vara, 2006 19