Page 21 - VoxLibri34-2006
P. 21
AÎ vocație
miniatura bizantină va realiza opere de o mare diversitate. Se vor ilustra atât manuscrise oficiale, religioase,
cât și cărți cu caracter popular, cu „priză" la public, cu mesaj moralizator, menite să impresioneze, așa cum
sunt Viețile sfinților.
Mult mai pretențioase sunt manuscrisele lucrate în scriptoria imperiale caracterul lor fiind o
întrepătrundere de clasic și alexandrin. Operele cu caracter laic vor aborda acele texte antice care se
interpretau în mijlocul literaților, manuscrisele se vor multiplica împreună cu ilustrațiile, așa cum sunt
Cinegeticon - cartea vânătorii, Theriaka - cartea despre sălbăticiuni, Tratatul medical. Artiștii care vor
minia aceste texte reprezintă schematic figurile umane și animale, caracterul lor fiind narativ.
Manuscrisele religioase vor avea un caracter solemn, hieratic și abstract, reflectând tradițiile și
concepțiile bisericii. Se poate spune că unele dintre ilustrații sunt influențate de concepțiile religioase ale
vreunei mănăstiri mai importante, ele cerând ca decorarea manuscrisului să fie realizată într-un anume fel.
Ilustrațiile reprezintă deseori evangheliști ale căror proporții sunt monumentalizate, idealizându-se
gesturile, figurile fiind dispuse în picioare pe un fond neutru, înveșmântate într-o togă clasică. Tot din
această perioadă datează figura evangheliștilor care stau la masa de scris redactându-și opera. Manuscrisele
imperiale se disting prin caracterul aparte al paginilor cu dedicație unde împăratul, în costumație antică,
este redat stând în picioare, chiar vorbind cu sfinții. Atitudinea este una hieratică, dominată de ceremonialul
rigid al curții. De asemenea, apar protectorii împăratului sau acte de bravură ale acestuia, cum este
împăratul Vasileal II-leaBulgaroctonul înconjurat de bulgarii învinși.
Pentru secolele X și XI nc rețin atenția: Codex Sinaiticus în
care artistul se apropie de canonul antic dând figurilor armonie și
eleganță și preocupându-se de proporțiile mișcărilor, dar și de drapajul
cât mai natural al togii. Un exemplu în acest sens este Sfîntul Marcu pe
un fond simplu cu un chenar stilizat. Domină armonia și eleganța
gesturilor, expresivitatea și proporționalitatea personajului. Cartea lui
Iov copiază un original din secolul V sau VI, care nu sc mai păstrează.
Trăsătura esențială este perpetuarea antichității. Se adaugă tradiția artei
imperiale care folosește drapajele liniare, chipurile ascetice, motivele
decorative care încarcă ilustrația, arhitecturile orientale și animalele
care invadează scenele, literele înflorate de la început de text (așa
numitele letrine), culorile strălucitoare, copii după orfevrărie sau
smalțuri colorate. Miniaturile reprezintă frecvent „canoanele de
concordanță” ale celor patru evanghelii sub formă de portaluri orientale.
Pentru secolul XI celebru este Mineiul sau Menologiul de laVatican,
un manuscris cu „Viețile sfinților" realizat pentru împăratul Visile al II-
Sfântul Marcu lea. Cuprinde portrete de sfinți și scene de mucenicie ilustrând fiecare zi
- Codex sinaiticus - a omului. Caracteristic este cadrul arhitectonic sau peisajul care este
tratat pentru a pune în valoare înțelesul scenei și a figurii umane.
Continuând tradiția elenistică, dar și cea orientală, apar în miniatură reprezentări figurative ale animalelor
(păuni, stârci, cerbi, leoparzi, fiare mitice) grupate pe lângă o fântână, alcătuind scene de gen. De asemenea,
la începutul capitolelor prima literă va fi decorată fie cu un motiv zoomorf, fie stilizat.
Miniatura bizantină, prin dublul său caracter - laic și religios - se va răspândi în epocile următoare în
toată ambianța ortodoxă a țărilor din jur și își va face simțită cu putere influența, chiar și în arta miniaturii
din Occident.
Vinelu BĂNEASĂ
Vox Libri, Nr. 1 (3-4), Primăvara - Vara, 2006 20