Page 19 - VoxLibri34-2006
P. 19

Pfyofaiume ti vocativ




                 începând cu perioada merovingiană (sec. V-VIII), o perioadă extrem de fertilă în înflorirea artei
           miniaturii, se redau inclusiv reprezentări păgîne și alegorice: Oceanul, Pământul, Vânturile, Fluviile,
           Nereidele, personificări ale artelor liberale, lupta virtuților etc. Caracterul religios al scrierilor este apanajul
           marilor centre mănăstirești, adevărate focare de iradiere culturală aflate sub protecția curților imperiale sau
           a papei. Și nu este de mirare că primele scrieri apar doar în mediul monastic, deoarece în primele secole
           după Hristos nu numai papa sau patriarhul, dar și împăratul sau regele sc doreau a fi apărători ai dreptei
           credințe, știut fiind faptul că, împărat sau rege, deopotrivă erau recunoscuți, unși de autoritatea religioasă.
           Din dorința de a atrage într-un mod cât mai plăcut credincioșii, potențiali cititori de manuscrise, acestea se
           împodobeau cu mici scene menite să relateze un eveniment, să facă cunoscută esența unei pilde sau să arate
           pur și simplu austeritatea vieții monastice. Călugării copiști de manuscrise își exercitau măiestria în
           încăperi speciale scriptoria sub îndrumarea atentă a unui călugăr numit armorius, rareori copistul putând să
           scrie ceva pe baza propriei viziuni sau imaginații.
                 Inspirată din mozaic și frescă, miniatura a avut un rol important în înflorirea și răspândirea
           iconografici bizantine și a formulărilor stilistice, prin ilustrarea cărților care în Imperiul Bizantin sc bucurau
           de mare trecere. Unele dintre aceste cărți ilustrate erau o sursă de răspândire și popularizare a motivelor
           decorative. Vehicularea acestor cărți, la mari distanțe în interiorul imperiului, a dus la apariția unor teme
           eclectice în registrul artelor decorative, dar a avut meritul de a fi contribuit la uniformizarea conținutului
           iconografic la mari distanțe de sursa principală. Forma cea mai răspândită a cărții în Bizanț era sulul de
           papirus numit rotolus sau volumen. în Asia Mică se preferau, însă, pieile de animale, în special de vițel, cel
           mai renumit centru fiind Pcrgam, dc unde vine denumirea dcpergamentpc care sc redactau codicele-codex.
           Bizantinii au preluat arta realizării manuscriselor din Imperiul Roman unde sclavi, anume instruiți, scriau în
           ateliere speciale, fie după dictare, fie copiind lucrări de literatură profană, filozofie, știință, religie. Unele
           dintre aceste exemplare erau destinate bibliotecii imperiale, cum era cea de la Constantinopol. Indiferent de
           conținutul lor, manuscrisele erau ilustrate. Ilustrația se făcea cu cerneală neagră, roșie (miniu de plumb) sau
           în guașă. în funcție de formatul manuscrisului, ilustrația miniată se dezvoltă în două sensuri: pentru cele
           destinate sulului de papirus sub forma unor benzi lungi asemenea unei frize, în care povestirea sc desfășoară
           neîntrerupt, favorizând dezvoltarea stilului narativ și pentru codice, a cărui ilustrare se făcea prin schițe
           marginale sau pe pagini întregi. Existența mai multor școli de miniatură în cuprinsul Imperiului bizantin va
           da naștere la patru grupuri de caractere generale pentru Bizanț: grupul alexandrin, cel din Siria și Asia Mică,
           grupul mesopotamic armean și grupul constantinopolitan. Trăsătura comună a tuturor este moștenirea
                                                    elementelor tradiționale ale artei antice și
                                                    elenistice.
                                                      Grupul alexandrin se distinge prin ilustrația
                                                    profană, literară și științifică. Ilustrațiile au
                                                    elemente particulare egiptene inspirate din faună și
                                                     floră, figurile sunt vioaie, armurile au strălucire
                                                    metalică, solul este reprezentat printr-o linie subțire
                                                    castanie, iar orizontul este tratat invariabil printr-o
                                                    dungă roz și albăstruie. Sunt ilustrate opere profane
                                                    ca lliada, câteva foi dintr-o Biblie cunoscută ca
                                                    „Itala”, un pentateuh grecesc extras din Vechiul
                                                    Testament, Rotulul Iui Iosua, Cronica
                                                    alexandrină, Descriere de călătorie. Elementul
                                                    comun al acestor opere este povestirea continuă,
                 Arhanghelul Mihail și lisus Navi    lipsa elementelor de fundal, figurile încadrate de
                    - din „Rotulus-ul lui Iosua”    peisaj și interpunerea de elemente alegorice.

            Vox Libri, Nr. 1 (3-4), Primăvara - Vara, 2006                             18
   14   15   16   17   18   19   20   21   22   23   24