Page 19 - VoxLibri34-2006
P. 19
Pfyofaiume ti vocativ
începând cu perioada merovingiană (sec. V-VIII), o perioadă extrem de fertilă în înflorirea artei
miniaturii, se redau inclusiv reprezentări păgîne și alegorice: Oceanul, Pământul, Vânturile, Fluviile,
Nereidele, personificări ale artelor liberale, lupta virtuților etc. Caracterul religios al scrierilor este apanajul
marilor centre mănăstirești, adevărate focare de iradiere culturală aflate sub protecția curților imperiale sau
a papei. Și nu este de mirare că primele scrieri apar doar în mediul monastic, deoarece în primele secole
după Hristos nu numai papa sau patriarhul, dar și împăratul sau regele sc doreau a fi apărători ai dreptei
credințe, știut fiind faptul că, împărat sau rege, deopotrivă erau recunoscuți, unși de autoritatea religioasă.
Din dorința de a atrage într-un mod cât mai plăcut credincioșii, potențiali cititori de manuscrise, acestea se
împodobeau cu mici scene menite să relateze un eveniment, să facă cunoscută esența unei pilde sau să arate
pur și simplu austeritatea vieții monastice. Călugării copiști de manuscrise își exercitau măiestria în
încăperi speciale scriptoria sub îndrumarea atentă a unui călugăr numit armorius, rareori copistul putând să
scrie ceva pe baza propriei viziuni sau imaginații.
Inspirată din mozaic și frescă, miniatura a avut un rol important în înflorirea și răspândirea
iconografici bizantine și a formulărilor stilistice, prin ilustrarea cărților care în Imperiul Bizantin sc bucurau
de mare trecere. Unele dintre aceste cărți ilustrate erau o sursă de răspândire și popularizare a motivelor
decorative. Vehicularea acestor cărți, la mari distanțe în interiorul imperiului, a dus la apariția unor teme
eclectice în registrul artelor decorative, dar a avut meritul de a fi contribuit la uniformizarea conținutului
iconografic la mari distanțe de sursa principală. Forma cea mai răspândită a cărții în Bizanț era sulul de
papirus numit rotolus sau volumen. în Asia Mică se preferau, însă, pieile de animale, în special de vițel, cel
mai renumit centru fiind Pcrgam, dc unde vine denumirea dcpergamentpc care sc redactau codicele-codex.
Bizantinii au preluat arta realizării manuscriselor din Imperiul Roman unde sclavi, anume instruiți, scriau în
ateliere speciale, fie după dictare, fie copiind lucrări de literatură profană, filozofie, știință, religie. Unele
dintre aceste exemplare erau destinate bibliotecii imperiale, cum era cea de la Constantinopol. Indiferent de
conținutul lor, manuscrisele erau ilustrate. Ilustrația se făcea cu cerneală neagră, roșie (miniu de plumb) sau
în guașă. în funcție de formatul manuscrisului, ilustrația miniată se dezvoltă în două sensuri: pentru cele
destinate sulului de papirus sub forma unor benzi lungi asemenea unei frize, în care povestirea sc desfășoară
neîntrerupt, favorizând dezvoltarea stilului narativ și pentru codice, a cărui ilustrare se făcea prin schițe
marginale sau pe pagini întregi. Existența mai multor școli de miniatură în cuprinsul Imperiului bizantin va
da naștere la patru grupuri de caractere generale pentru Bizanț: grupul alexandrin, cel din Siria și Asia Mică,
grupul mesopotamic armean și grupul constantinopolitan. Trăsătura comună a tuturor este moștenirea
elementelor tradiționale ale artei antice și
elenistice.
Grupul alexandrin se distinge prin ilustrația
profană, literară și științifică. Ilustrațiile au
elemente particulare egiptene inspirate din faună și
floră, figurile sunt vioaie, armurile au strălucire
metalică, solul este reprezentat printr-o linie subțire
castanie, iar orizontul este tratat invariabil printr-o
dungă roz și albăstruie. Sunt ilustrate opere profane
ca lliada, câteva foi dintr-o Biblie cunoscută ca
„Itala”, un pentateuh grecesc extras din Vechiul
Testament, Rotulul Iui Iosua, Cronica
alexandrină, Descriere de călătorie. Elementul
comun al acestor opere este povestirea continuă,
Arhanghelul Mihail și lisus Navi lipsa elementelor de fundal, figurile încadrate de
- din „Rotulus-ul lui Iosua” peisaj și interpunerea de elemente alegorice.
Vox Libri, Nr. 1 (3-4), Primăvara - Vara, 2006 18