Page 74 - VoxLibri nr.1 (78), 2026
P. 74

Ars legendi



       Aleph, pe care memoria mea înfiorată de teamă abia îl poate cuprinde? într-un moment de cumpănă
       similar, misticii apelează la simboluri: pentru a-1 numi pe Dumnezeu, un persan vorbeşte despre o
       pasăre care, într-un fel, e toate păsările. Alanus de Insulis vorbeşte despre o sferă al cărei centru se
       află pretutindeni, iar circumferinţa nu se află nicăieri; Iezechiel vorbeşte despre un înger cu patru
       feţe care se îndreaptă în acelaşi timp spre Răsărit şi spre Apus, spre Miazănoapte şi spre Miazăzi.
       (Nu pomenesc la întâmplare aceste analogii neînţelese; au, desigur, o legătură cu Aleph-ul.). Poate
       că zeii n-o să mă oprească să descopăr un chip echivalent, dar mărturia mea scrisă ar fi contaminată
       de literatură şi de falsitate. Iar problema fundamentală, de altfel, nu poate fi nedezlegată: cum ar
       putea fi enumerat, măcar în parte, un ansamblu infinit? în acea clipă necuprinsă am văzut milioane
       de lucruri plăcute sau înspăimântătoare; niciunul nu m-a uimit mai tare decât faptul că toate ocupau
       acelaşi punct, fără a se suprapune şi fără a fi transparente. Ceea ce mi-au văzut ochii a fost simultan,

                                                                          1
       pe când ceea ce o să transcriu e succesiv, fiindcă numai aşa îngăduie limbajul.”101
              Nu în ultimul rând, reprezentările umane asupra universului şi, implicit, asupra A leph-ului
       ilustrează  o  anumită  structură  a  cunoaşterii,  bazată,  în  mod  fundamental,  pe  asemănare,  pe
       corespondenţa dintre micro - şi macrocosmos: „s-a mai spus că [Aleph-ul] are forma unui om care
       arată cerul şi pământul, pentru a ne atrage atenţia că lumea de jos e oglinda şi harta celei de sus”11De

       altfel, realizând un soi de arheologie discursivă a ştiinţelor umaniste, filosoful francez Michel
       Foucault relevă faptul că, în istoria culturii,  s-au succedat trei modalităţi de raportare la lume,
       structurante în configurarea gândirii umane, numite episteme:  epistema Renaşterii,  invocată de
       Borges în citatul de mai  sus,  epistema clasică (a diferenţei  şi  a identităţii,  a reprezentării  şi  a
       clasificării),  respectiv  epistema  modernă,  centrată  asupra  omului  ca  subiect  şi  obiect  al
       cunoaşterii12,  epocă  în  care  se  integrează  şi  naraţiunile  borgesiene,  prin  sondarea  limitelor
       cunoaşterii umane, esenţialmente un construct discursiv.
                                                 *
              îndreptându-ne atenţia asupra ultimei povestiri borgesiene pe care dorim să o comentăm,
       Cartea de nisip, remarcăm faptul că titlul cuprinde simbolul central al textului. Naratorul anonim
       cumpără misteriosul  obiect de  la un vânzător de biblii  şi  constată bizarele  sale particularităţi:
       aceasta nu are nici început, nici sfârşit („Numărul paginilor acestei cărţi este de-a dreptul infinit.
       Niciuna nu e cea dintâi; niciuna,  cea din urmă.”13),  iar textul pe care l-ai parcurs la cea dintâi
       deschidere a opului dispare odată ce ai închis cartea şi ai redeschis-o, ceea ce intensifică obsesia
       naratorului pentru acest volum şi conduce la accentuarea mizantropiei de care oricum suferea, din
       dorinţa de a nu o arăta şi altora. Finalmente, protagonistul va percepe cartea ca pe o monstruozitate,
       gândindu-se chiar să îi dea foc, dar temându-se, totodată, să nu producă un cataclism planetar şi
       sfârşind prin a o ascunde printre rafturile Bibliotecii Naţionale.
              Povestirea reafirmă apetenţa lui Borges pentru ideea de infinit, dar conotează, totodată,
       imposibilitatea ca fiinţa umană să acceadă la o cunoaştere integratoare a lumii. Operând printr-o
       reductio ad absurdum, scriitorul argentinian absolutizează imaginea cărţii ca depozitar „al ştiinţei
       şi al înţelepciunii” umane, dar şi, la un alt palier interpretativ, ca „simbol al universului”14, sugerând


       10. Jorge Luis Borges, Aleph, în ed. cit., pp.  158-159
       11. Ibidem, p.  162.
       12. Pentru detalii, a se vedea Michel Foucault, Cuvintele si lucrurile, traducere din limba franceză de Bogdan Ghiu şi
       Mircea Vasilescu, studiu introductiv de Mircea Martin, dosar de Bogdan Ghiu, Editura RAO, Bucureşti, 2008.
       13. Jorge Luis Borges, Cartea de nisip, în ed. cit., p. 417.
       14. Jean Chevalier şi Alain Gheerbrant (coordonatori), lucr. cit., p.  191.

                                                 72
       V o x  L i b r i ,   N r .   i   ( 7 8 )   -   2 0 2 6
   69   70   71   72   73   74   75   76   77   78   79