Page 52 - Vox Libri nr. 2 - 2007

maghiare cu care a întreținut relații politice și comerciale
constante.
în acest context, se intensifică utilizarea economică și
popularea depresiunii Jiului, care treptat se desprinde de
unitatea hațegană, evoluând separat, mai ales după 1859
când la Petrila, în estul depresiunii, sunt achiziționate
primele câmpuri miniere și se începe în anul 1869
extragerea cărbunilor. Exploatarea acestei importante
resurse a marcat o cotitură în componenta demografică
locală, hotărâtoare în formarea noilor așezări miniere fiind
migrația populației din Țara Hațegului ce a format aici
satele cu denumiri duble specificate în hărțile specialiștilor
(ex. Victor Tufescu, „Depresiunea Petroșani”, pag. 32).
Marile drumuri medievale aveau funcții bine
definite, cele transcarpatice integrându-se în rețeaua
comercială a vremii, indiferent de mijloacele de transport
utilizate în cadrul spațiului montan. Necesitățile de
întreținere, utilizare, administrare și pază a marilor
drumuri comerciale care traversau Carpații prin drumuri
amenajate dc-a lungul văilor sau peste plaiuri, urmăreau
D.N. - 66 A
valorificarea avantajelor rezultate din vămuirea fluxurilor
Câmpul lui Neag - Câmpușel
de mărfuri și animale care traversau granițele politice
dintre Transilvania și Țara Românească. Au luat naștere
adevărate instituții de profil, ocupații specifice și o întreagă
serie de așezări omenești a căror funcționalitate era legată
de circulația transcarpatică.
Folosirea drumurilor de înălțime și a munților de
graniță a generat permanent conflicte între autorități și
între satele așezate de o parte și de alta a Carpaților. Ca
urmare, în anul 1514, la Merișor, se unesc trimișii hațegani
ai lui Iancu de Hunedoara cu cei ai lui Basarab Voievod,
domn al Ungrovlahiei, pentru a stabili hotarele munților
celor două țări - de la Olt la Jiu și, mai departe, până la
Orșova - și pentru a se înțelege asupra unor măsuri de
eliminare a „răzmerițelor, a hoțiilor, a prăzilor și jafurilor,,
(1. Radu, Istoria Bisericii greco-catolce din Țara
Hațegului, Lugoj).

Veniturile încasate dc autorități în punctele de vamă
intrau, de regulă, în vistieriile celor două state vecine.
Alteori, însă, ele puteau contribui la prosperitatea
comunităților locale care se îngrijeau de buna gospodărire
a vămii. Este cazul vămii românești din Pasul Vâlcan, ale
căror venituri au fost dăruite la 1528, de către Radu de la „Ani plecat dc acasă”
Afumați, mănăstirii Tismana. Drumul Jiețului

Vox Libri, Nr. 2, Vara - Toamna 2007 51