Page 55 - Vox Libri nr. 2 - 2007
P. 55

(Tudor Arghezi, Emil Isac, Șt. O. Iosif, Ada Negri, George Tutoveanu). Este considerat cel mai bun
             traducător al lui Eminescu în limba maghiară. Potrivit mărturiilor soției sale, Fundația Culturală
             Carol I îi încredințează traducerea operei pooetice integrale a lui Mihai Eminescu, dar moartea
             prematură a poetului pune capăt acestui proiect. A tradus, de asemenea, cu mare sensibilitate și
             autentică trăire creștină poemul Imn fratelui Soare al Sfântului Francisc, din Assisi. Primele creații
             lirice au fost scrise sub influența expresionismului de avangardă, al doilea volum mai păstrează
             această înrâurire dar face loc și unor tușe neoclasiciste. Poeziile scrise în amurgul vieții sunt străbătute
             de accente mesianice, poetul fiind preocupat fie de ideea morții (ca în Ultimul Tatăl nostru sau în
             Poezia întunericului), fie atrăgând atenția asupra frumosului care ne înconjoară. La vârste de 27 de ani
             scrie o scurtă confesiune intitulată Autobiografie, o impresionantă profesiune dc credință: Noapte de
             noapte visez lucruri frumoase, cred nestrămutat în Dumnezeu și în oameni. Cred în femeie, în poezie,
             în menirea frumuseții și a bunătății.
                    Cu toate acestea ne întâlnim în scrierile lui. Cu alte cuvinte, principalele idei care îi străbat
             versurile sunt legate de credință, de iubire, de dragoste, de natură și de atașamentul față de identitatea
             lui maghiară (PsalmusHungarians).
                                         Am înfăptuit tot cea ce am putut înfăptui,
                                         Am plătit totul celor cărora le eram dator.
                                                  îmi iert toți datornicii,
                                           Uită-mi urâțitul meu chip pământean.
                (Epitaf, versuri scrise pe monumentul funerar al poetului din cimitirul Hâzsongârd, din Cluj)
                    întreaga creație lirică a lui Dsida Jeno este o mărturie a faptului că se poate clădi o operă și tară
             influențe politice, o operă care demonstrează că poți trăi o viață bogată chiar atunci când ești o ființă
             blândă și delicată. A fost „un poet al vieții, al dragostei de viață, al imensului regret că trebuie să moară
             și nu este îndeajuns de pregătit pentru aceasta” (Lucian Raicu, între autenticitate și creație, în voi.
             Practica scrisului și experiența lecturii, București, Editura Cartea Românească, 1978, p. 292).
                                        M-am dorit !a sud toată viața, să hoinăresc
                                           pe creasta de-argint a muntelui Athos
                                            și capul să-mi plec pe friabila piatră
                                                       a Acropolei.
                                      M-aș mulțumi acum, aș plânge în hohot s-ajung,
                                             în genunchi, tărăndu-mă, până la
                                          fereastra-nsorită a camerei în care zac.
                                                 Dar nici atât nu se poate.
                    Dsida Jeno este considerat cel mai bun tălmăcitor al lui Eminescu în limba maghiară.
             Exemplificăm cu poezia La steaua. Chiar și un cititor care nu cunoaște deloc limba maghiară, la o
             simplă citire literală, va recunoaște imediat ritmul eminescian, muzicalitatea atât de familiară nouă și
             armonia desăvârșită a îndrăgitei poezii:
                                                        A csillagig
                                                 A csillagig, mely este kel,
                                                   az ut oly veghetetlen,
                                                 hogy ezredevek mulnak el,
                                                   migfenye ide lebben.
                                                                                            Anna LÂSZLO

              Vox Libri, Nr. 2, Vara - Toamna 2007                                                     54
   50   51   52   53   54   55   56   57   58   59   60