Page 71 - VoxLibri_76_2025

Cum vorbim? Cum scriem?

proprii și cele figurate.
Formulările care implică omonimia conțin, firesc, un grad mai ridicat de spectaculozitate.
Omonimiile fac ca pista derutantă să angajeze două posibilități de interpretare: (1) „idee” vs
„activitatea de a inhala aerul în plămâni”; (4) „bolta cerească” vs „copac”; (8) participiul verbului a
bănui vs substantivul bănuit („presupus vinovat”); (14) „forță care se opune unei acțiuni” vs
„răspuns la un stimul”, respectiv „succesiune de reacții” vs „șir de verigi metalice”; (18) pluralul
substantivului centrală vs adjectivul centrale; (19) imperativul verbului a pieri vs pluralul
substantivului piele; (20) prima zi a săptămânii vs pluralul substantivului lună (lectura reală: o zi
care durează mai multe luni); (25) „jurnalism” vs „instrument de stoarcere a strugurilor”; (26)
„minte, rațiune” vs „ființă imaterială, supranaturală”; (27) element al superlativului, sinonim cu
„foarte” vs participiul verbului a deosebi „a distinge de”.
Al treilea subset, cel în care sunt implicate figurile de stil, este apropiat de definiția echivocă
și de cea literară. Metafora este tropul predilect, astfel că definițiile (2), (3), (5), (10), (28) și (29)
conțin nuclee metaforice: mormânt, săritură, mască, bujor, zăpadă, viață, combinate, în unele
situații, cu semnificații polisemantice (erou, înălțime, gaze, artificială). În timp ce definiția (12)
constituie, în lectură aparentă, o perifrază, dar se bazează, în realitate, pe metaforă și ironie, definiția
(21) conține o perifrază prin care este sugerat un duel verbal. Diversitatea figurilor de stil implicate
în definițiile-clișeu este, evident, mai mare, însă considerăm că exemplele oferite sunt suficient de
convingătoare. În articolul viitor, extindem corpusul și analiza la definiția echivocă, cu multiplele ei
ipostaze.

Referințe:
Agheorghiesei, V., 2024, Rebusismul românesc. Repere istorice, Iași, Pim.
Andrei, N., 1980, Îndreptar rebusist,București,Sport-Turism.
Capotă, T., 1985, „Definiția: descoperire sau invenție?”, Rebus 664 (28), 11.
Coteanu, I., 1986, „Între autorul careului și eventualul dezlegător stă tema”, Rebus 695 (29), 16.
Diradurian, E., 2021, „Definiția... definiției”, în Cerul, marea și pământul, Pitești,Tiparg, 4-126.
Forăscu, N., 2005, „Mijloace lingvistice în textul enigmistic”, Limbă și literatură I-II (L), 15-25.
Marcus, S., 2011, „Jocuri de cuvinte”, Paradigme universale, Pitești, Paralela 45, 427-449.
Pașcalău, C., 2023b, Rebusemul: premise constructive și operații semantice definitorii,
Cluj-Napoca, Casa Cărții de Știință.
Pătrașcu, I., 1960, „Definiția literară”, Rebus 72 (3), II; „Definiția didactică”, Rebus 73 (4), II;
„Definiția umoristică”, Rebus 74 (4), II; „Definiția rebusistă”, Rebus 75 (4), II.
Popescu, M., 2004, „Careul enigmistic sau textul care își selectează receptorii”, Studii și
cercetări lingvistice, 1-2 (XL), 63-74.
Sanda, G., 1983, Dicționarul enigmistului, București, Sport-Turism.
Smarandache, F., 1983, „A Mathematical Linguistic Approach to Rebus”, Revue roumaine de
linguistique (XXVIII): Cahiers de linguistique théorique et apliquée 1 (XX), 67-76.
Terian, S.M., 2015, Textemele românești. O abordare din perspectiva lingvisticii integrale, Iași,
Institutul European.
Vântu, I., 1991, „La sémiotique des mots croisés”, Revue roumaine de linguistique 1-2
(XXXVI), 23-29.
Vântu, I., 1998, „Noi observații asupra jocurilor de cuvinte”, Studii și cercetări lingvistice 1-2
(XLIX), 357-363.

68
Nr. 3 (76) - 2025