Page 67 - VoxLibri_76_2025

Lecturi, confesiuni, sentimente

compromis, renunță la visul de a schimba lumea. La fel, poate că
Slavici, în a doua jumătate a vieții sale, a făcut un compromis
dureros. A rămas în București, fără familie, fără sprijin, și a spus
că în afară de a scrie nu poate face altceva. A fost oportunism?
Poate. A fost o greșeală? Cu siguranță. Dar poate a fost și o formă
de iubire prost înțeleasă – iubirea pentru limba română, pentru
dreptul la a-și câștiga existența prin scris, pentru un soi de
echilibru într-o lume care se destrăma.
Nu știm dacă a fost vinovat sau nevinovat, așa cum
susținea el, dar oricum, după război, și-a plătit greșeala:
închisoare, stigmatul de trădător, marginalizare. Chiar și familia
s-a îndepărtat de el. Iar singura lui evadare a rămas scrisul. A
publicat Închisorile mele și alte volume de amintiri, eseuri, texte
moraliste – parcă pentru a rămâne, totuși, în lume, chiar dacă
lumea nu-l mai recunoștea.
Scrisul a fost o unealtă de care s-a folosit (sau poate chiar
nu s-a folosit, după cum spune el) pentru a apăra cauza română și
pentru ca totuși scrisul românesc să nu dispară odată cu venirea
germană. Pot să-l înțeleg pentru că, până la urmă, Slavici a fost un
om. Un om care a luptat pentru un ideal, a luat poate decizii
greșite, dar a și plătit scump pentru orice fapte i s-ar fi pus în
cârcă.
Nu trebuie judecat prea dur astăzi, pentru că el a fost
același om care a luptat pentru patrie, pentru limbă, pentru
drepturi – același care a fost apreciat nu doar de mulți mari
scriitori ai vremii sale, dar și de regina și regele României. A fost
recunoscut pentru valoarea scrierilor sale încă din timpul vieții,
ceea ce înseamnă mult pentru un scriitor. A fost membru al
Academiei și părea că drumul spre o viață bună și succes nu are
cum să se schimbe. Și totuși...
De multe ori ne aflăm la o bifurcație de drumuri. Fiecare
duce într-o altă parte și poate că ține de noroc sau de inspirație să-l
alegi pe cel potrivit – sau oamenii pe care să-i urmezi, indiferent
unde va duce drumul lor. Nu întotdeauna drumul care pare mai
ușor este cel care te duce mai departe. De multe ori acel drum se
poate surpa, se poate închide sau... în cazul lui Slavici, te poate închide.
Indiferent de tragedia vieții sale, opera lui rămâne remarcabilă! A rămas posterității mai
importantă decât ceea ce s-a întâmplat în ultima parte a vieții lui. Slavici rămâne un scriitor care a
cunoscut și gloria, și căderea, dar ale cărui cuvinte încă ne vorbesc. Și asta, în cele din urmă,
contează.

64