Page 30 - VoxLibri34-2006

Mais ou sont Ies neiges d’antan?
Meditație melancolică și resemnată asupra ireversibiltății curgerii timpului,
celebrul vers al lui Villon a aflat tălmăciri datorate unor mari poeți români a căror
sensibilitate a descifrat filonul liric al poetului francez. Se pare că prima traducere în
românește a Baladei doamnelor de odinioară (Ballade des dames des temps de jadis) îi
aparține lui Zoe Verbiceanu. Fiecare poet a transpus în propriul limbaj poetic universul
poetului-vagabond. Iată cum sună această strofa în viziunea unor mari poeți români,
fiecare dintre ei căutând fărâma de visare și de vrajă din versul scris acum mai bine de o
jumătate de mileniu, poate într-o cârciumă de pe malul Senei...

Spuncți-mi spre ce țărm ferice Ci spune-mi unde’n ce cuprins, Pe ce meleaguri, unde mi-s
frumuseți strălucitoare E Flora, râmlcanca frumoasă; romana Flora, cald încânt
și-au luat zborul de aice Alcipiada și Thais, Archipiada și Thais
Undeva mai fi-vor oare, Ce fost și vara ei duioasă, ce-s vere bune prin orând?
inimile să-nfioare: Și Echo, dintr-un freamăt scoasă, Echo ducând orice cuvânt
Flora, scump vlăstar roman, Cântând pe râuri și-ntinsori spre larg, în zvoană murmurată,
Și Taisa mândra floare? Dumnezeiește dc frumoasă?... frumoasă coz?...
Dar zăpada celui an? Dar undc-s marile ninsori? Dar unde sunt zăpezile dc altădată?
(Zoe Verbiceanu) (Dan Bota) (Neculai Chirică)

Vox Libri, Nr. 1 (3-4), Primăvara - Vara, 2006 29