Page 34 - VoxLibri34-2006

$veninwn/e

programul său zilnic. în tinerețe obișnuia să se plimbe în
regiune ceea ce, în acea vreme, era cu totul neobișnuit. Mai
târziu, spre bătrânețe, putea fi văzut mergând zilnic la
biserica „St. Philipp Neri”. Sigur, ar fi de prisos să ne
întrebăm dacă, fără boala sa, Gaudi ar fi devenit arhitectul
care a intrat în istoria Spaniei. Cu toate că se plimba nu fără
dificultate, micul Antoni privea în jurul lui și își lăsa
gândurile să zboare. Trebuie să fi fost un copil foarte
Casa Battlo (1904-1906)
precoce care își uimea anturajul prin sclipiri de geniu. într-o
zi când profesorul le spunea copiilor că păsările pot să
zboare datorită aripilor, Antoni obiectă imediat spunând că
de fapt și găinile au aripi și nu se servesc de ele decât pentru
a alerga mai repede. Acest simț ascuțit de observație și
obiceiul de a trage învățăminte din viața înconjurătoare l-au
însoțit în permanență. Se poate chiar spune că aceste
aptitudini i-au marcat toate construcțiile. în plus, el a făcut o
pasiune pentru arhitectură încă de pe vremea când era elev la
Reus. Astăzi, bineînțeles, această școală îi poartă numele.
La vârsta de șaptesprezece ani se îndreaptă spre Barcelona
Intrarea în Parcul Gucll pentru a face studii de arhitectură.

Un geniu sau un nebun?
Chiar și în perioada studiilor, Gaudi s-a dedicat
practicii: în paralel cu studiile sale teoretice la universitate și
pe planșa de desen, el lucra - pentru a-și câștiga existența - în
birourile câtorva dintre arhitecții din oraș. Se pare că nu a
fost un student strălucit, dar performanțele sale i-au permis,
totuși, să acumuleze o formație solidă și cunoștințe esențiale
Portalul cu dragoni de la intrarea de arhitectură: pentru studiul pentru un portal de cimitir a
edificiului Finea Guell obținut mențiunea „excelent”, ceea ce i-a permis - după
câteva obstacole - admiterea la examen. La universitate și-a
dezvăluit pasiunea pentru arhitectură și mai ales
originalitatea. Pentru a conferi mai multă „atmosferă”
studiului său, a început prin a desena un car mortuar pe care
l-a realizat cu mult mai multă minuțiozitate decât clădirea
însăși. Această originalitate nu a trecut neobservată de către
profesorii săi. Pentru directorul Institutului de Arhitectură
nu exista nicio îndoială: în acel an reușise la examen ori un
geniu, ori un nebun - apreciere pe care Gaudi o va mai întâlni
dc nenumărate ori în viață. Căci dacă a parcurs normal
cursul studiilor sale, s-a îndepărtat foarte repede de
canoanele academice ale arhitecturii epocii. Gaudi își găsea
inspirația în cărți. Debutul său nu a reprezentat nimic
revoluționar. Totuși, având un climat deosebit de favorabila
Sagrada Familia - nava centrală
Vox Libri, Nr. 1 (3-4), Primăvara - Vara, 2006 33