Page 30 - VoxLibri nr.1 (78), 2026

Lecturi, confesiuni, sentimente

aşteptam la o avalanşă de vervă şi am descoperit o delicateţe negrăbită şi o mare modestie - pentru
că aşa era el. Un om simplu, cu privire arzătoare şi veselă, cu o mustaţă pleoştită pe buze, zâmbind
într-o parte. Nu-mi amintesc dacă atunci când a sosit la Ciuc era toamnă sau primăvară, ştiu doar că
purta o căciulă şi un palton. La Ciuc era mereu mai frig decât în alte părţi. Întâlnirea cu cititorii a
avut loc în incinta Muzeului de Istorie - Cetatea Miko - într-o încăpere în care istoria se simţea
prezentă. Este locul unde, mai târziu, venind într-o vizită de zilele oraşului, am revăzut acea
încăpere şi parcă am revăzut, cu ochii minţii, acel moment. Acea întâlnire.

Atunci când s-a întâmplat, deşi am apreciat-o la justa valoare, nu mi-am dat seama că va fi
una dintre acele întâlniri de care îmi voi aminti tot restul vieţii. Eram o iubitoare a poeziei sale, îi
citisem şi romanul la acea vreme, dar cu toate astea, mi-a fost atât de greu să pun măcar o întrebare.
Am stat şi l-am privit cu emoţie şi am ascultat răspunsul la întrebările celorlalţi. Mă bucuram că alţii
aveau curajul să întrebe şi, în acest fel, aflam şi eu amănunte despre viaţa lui. Ce a răspuns la unele
dintre întrebările puse am uitat. Am rămas doar cu sentimentul că omul Sorescu are valoare la fel ca
şi opera sa.
Despre Trei dinţi din faţă am o amintire de familie:
Acest roman îmi stârneşte mereu amuzamentul, dar de această dată nu neapărat din cauza
textului, care combină - şi aici - ironia cu satira şi cu panorama
socială a vremii.
Amintirea mea păstrează un moment de mare amuzament din
familie: fratele meu, elev de liceu pe atunci, se întorsese de la şcoală
şi mi-a povestit cum unul dintre colegii săi fusese ridicat să spună
lecţia care era chiar despre acest roman al lui Sorescu. Pentru că
băiatul nu ştia nici măcar titlul, fratele meu, îi arăta dinţii, faţa şi trei
degete ca să-i sugereze titlul. La care colegul a spus, cu aplomb:
„Am avut de pregătit «Fata cu trei dinţi ». Întreaga clasă - inclusiv
profesoara - s-a pus pe râs, şi noi, acasă, am făcut la fel.
De atunci, acest titlu îmi aduce mereu zâmbetul pe buze şi
este un refugiu spre acele vremi fericite în care cel mai greu lucru
era să răspunzi la lecţie.
Dincolo de această amintire, romanul are o structură
complexă şi subtil ironică. Cifra trei este semnificativă şi recurentă:
trei dinţi, trei prieteni, trei trepte ale integrării ratate. Pierderea
dinţilor era, cum se spunea în popor, semn rău - moarte sau
schimbare mare. În roman, cei trei dinţi lipsă devin imaginea unei
pierderi mai adânci: aceea a sinelui, a firescului, a libertăţii de a fi tu însuţi într-o lume care vrea să te
„corecteze”.
Iona - un om în burta peştelui lumii
Că tot vorbeam la început de amintirile care se bulucesc... O altă amintire legată de
Sorescu este şi cum am ajuns eu să citesc Iona. Era o după-amiază obişnuită, eram acasă, în
bucătărie, unde se afla şi tatăl meu. Radioul era pornit, iar el trebăluia în jurul aragazului. Am intrat
cu chef de poveste, să-l întreb ceva, dar mi-a făcut semn să tac: „Ascult!”, mi-a spus scurt. Era teatru

28
V o x L i b r i , N r . 1 ( 7 8 ) - 2 0 2 6