Page 25 - VoxLibri nr.1 (78), 2026

Cum vorbim? Cum scriem?

segmente din categoria clişeelor lingvistice, a sloganurilor, a sintagmelor sau a expresiilor
încetăţenite în tradiţia lingvistică, unele ţinând de zone de lexic specializat şi vehiculate ca porţiuni
de discurs repetat (casă de cultură, mars funebru, ofertă de pace, musafir nepoftit, brânză bună în
burduf de câine, persona non grata, mişcare browniană, unitate în diversitate). În acelaşi timp,
discursul repetat se regăseşte şi sub forma aluziei la proverbe din fondul autohton (Lenea e cucoană
mare).
Pentru corecta interpretare, trebuie identificate cuvintele polisemantice sau omonimele, în
vederea degajării sensurilor posibile şi, ulterior, a selectării acelora care privesc structura de
adâncime. De exemplu, cuvântul cultură poate însemna „totalitatea valorilor materiale şi spirituale
create de omenire” (casa de cultură fiind o instituţie în care au loc diverse manifestări culturale sau
educative), respectiv „totalitatea lucrărilor agrotehnice necesare plantelor agricole”, iar varietăţi
poate însemna „(la pl.) spectacol distractiv” sau „soiuri [de plante]”. Un element de reper îl
constituie lexemul casă, cu semnificaţia preluată din sintagma casă de vegetaţie „construcţie
specială, cu acoperişul şi cu pereţii de sticlă, folosită pentru experienţe de agrochimie, plantele fiind
cultivate în vase de vegetaţie”.
Similar, pentru a defini leşinul, autorul a speculat polisemantismul cuvântului nesimţire:
„pierdere a cunoştinţei; leşin” vs „lipsă de bun-simţ”, reuşind să creeze o pistă derutantă perfectă în
extensiunea articulării ambelor planuri de lectură. Mendeleev este definit ca autorul unui tablou
(„pictură” vs „tabel”), bazat pe elemente („părţi componente” vs „substanţe chimice”) din natură.
Geoidul, corp geometric care reproduce forma Terrei, este descris, aparent, printr-o
formulare filosofică ce atestă axiomatic un modus vivendi al condiţiei umane guvernate de
imperfecţiuni, iar, esenţial, printr-o formulare tehnică aluzivă (planeta ca o sferă bombată la ecuator
şi turtită la poli, deci o sferă imperfectă). Cuvântul doagă, echivalat, prin translaţie iconică între o
formă concretă şi una abstractă, cu meridian (linie imaginară), presupune interpretarea lui zero ca
lipsă, în limitele unei ecuaţii sinonimice. Aceasta înseamnă să sintagma meridianul zero este
destructurată şi restructurată în acord cu necesităţile de încifrare. În acest fel, se degajă aluziv
referinţa la expresia evaluativă a-i lipsi cuiva o doagă, prin adăugarea sintagmei denotative
înţelepciune populară, care indică transparent că rebusemul implică o conexiune cu fondul
paremiologic autohton.
Definirea notei muzicale mi speculează mai multe niveluri: cuvântul dispoziţie
actualizează două semnificaţii posibile („prevedere obligatorie; măsură sau hotărâre luată de un
organ ierarhic superior şi obligatorie pentru organul în subordine” vs „aşezare a unor elemente într-
un anumit loc, într-un anumit fel, într-o anumită ordine”); o actualizare similară are loc şi la atac
(„ofensivă a unor forţe armate” vs „moment în care o voce sau un instrument începe să cânte”) şi
linie („desfăşurare de forţe militare; întindere a frontului ocupat de trupele care luptă” vs „trăsătură
simplă şi continuă făcută pe o suprafaţă”). Lectura de adâncime impune o schimbare de topică:
dispoziţie [= dispunere] pe linia întâi de [= pentru] atac, ceea ce înseamnă că linia întâi trebuie
interpretată sub raport grafic, ca prima linie a portativului, unde este dispusă nota ce face obiectul
descifrării.
Victoria este definită printr-o metaforă personificatoare (regină) şi prin valorificarea
polisemantismului (armate = „mulţimi” - cu nuanţă colectiv-partitivă - vs „totalitatea forţelor
militare ale unui stat”). Pavianul este consumator de iarbă africană („[arg.] varietate de canabis
mai puternic” vs „nume generic pentru plantele erbacee folosite în hrana animalelor”). Pentru

V o x L i b r i , N r . 1 ( 7 8 ) - 2 0 2 6
2