Page 29 - VoxLibri nr.1 (78), 2026

Lecturi, confesiuni, sentimente

RO XAN A B O R TO S

„Şi-am lăsat vorbă în am intirea m ea...” -
Marin Sorescu la 90 de ani de la naştere

Un portret personal, din poezie şi amintire operă a sa - poezie, teatru sau roman - poartă o
formă de ironie, de autoironie, un zâmbet
„Şi-am lăsat vorbă în amintirea mea,
amar.
Măcar la soroace mai mari, Universul întreg să
fie dat lumii de pomană.” (Marin Sorescu, Iona) Îmi amintesc cum, într-o scrisoare din
tinereţe, am ales să pun drept motto versurile
Nu demult, am deschis o carte de
din Cafea amară: „Iar fata aceea, iată, Se uită
poezii de Marin Sorescu şi, citind, mi se
la mine cu sufletul... Nu, dragă, nu te deranja să
buluceau amintirile grămadă. Capul fiecăreia
mă iubeşti. O cafea neagră voi bea, totuşi, Din
iţindu-se timid din puzderia de trăiri, de parcă
mâna ta. Îmi place că tu ştii s-o faci. Amară.”
aşteptau de mult această rechemare. Poezia era
cu mine, cum fusese mereu. Şi zâmbetul - când Versurile acestea îmi răsună şi acum,
amar, când ironic - mi se plimba pe faţă, ghidat la distanţă de ani, cu aceeaşi claritate şi îmi
de tonul versurilor. aduc acelaşi zâmbet pe buze. Scrisoarea scrisă
atunci era dedicată viitorului meu soţ. Ştiam
Am crescut într-o lume
sigur că citise poezia lui Sorescu.
în care poezia era foarte
N u e r a g e n u l c a r e s ă
apreciată. Citeam poezii şi ne
„îndrăgească” poezia, dar îl
dedicam poezii. Era firesc, era amuza teribil ironia versurilor.
frumos. Iar Sorescu a fost unul
Era, între noi, un joc tăcut, o aluzie
dintre cei care mi s-a potrivit pe
la o discuţie la o cafea. O cafea
suflet. Poezia lui era altfel:
neagră, dintr-o mână cunoscută,
modernă, simplă în aparenţă, dar
cum scria Sorescu. Amară, da.
cu miez adânc, combinând Dar cu zâmbet. Ca şi viaţa.
vizualul cu ironia fină, cu umorul
şi cu tristeţea resemnată. Întâlnirea cu Marin
Sorescu - omul din spatele operei
La început, scrierile lui
au fost primite cu suspiciune de L-am văzut odată pe
critici. Era altfel. Apoi, încetul cu Marin Sorescu, la o lansare de
încetul, i-au recunoscut talentul carte. Eram tânără. M-a surprins
şi i-au apreciat ironia subtilă, blândeţea lui, zâmbetul discret în
adânc împletită cu luciditatea. colţul gurii şi vocea calmă,
Dacă mă gândesc bine, fiecare molcomă, deşi era oltean. Mă

V o x L i b r i , N r . 1 ( 7 8 ) - 2 0 2 6 2