Page 69 - Vox Libri nr. 2 - 2007

spațiu fără speranță, care oferă un spectacol crud (Un Voyage ă
Cy there). Spațiul deschis se preface într-o închisoare ce ucide
Speranța, aceasta fiind o nouă ipostază a unui Infern dantesc, în
care lumea e evanescentă și lichidă (Spleen). Ce-i mai rămâne
poetului? Ultima călătorie, moartea (Le Voyage), minimă
speranță pentru un suflet care va căuta peste tot Noul, Idealul,
Perfecțiunea și Frumusețea.
Spațiul închis oferă intimitate și odihnă pe timp de
iarnă, într-o casă care adăpostește visătorul ce evadează în
paradisuri artificiale (t//? mangeur d'opium). Prin voință, poetul
inventează minuni, poate face să renască primăvara atunci când
afară c iarnă (Paysage). Iubirea eternă continuă și după moarte,
o încăpere poate fi investită cu valențele veșniciei, un înger
veghează somnul îndrăgostiți lor (La Mort des amants), iar
ferestrele sunt invitații la reverie, deschidere spre o viață nouă
(Les Fenetres).
Mediocritatea apare însă și în spațiul intim, generând
disprețul artistului care a încercat să lupte împotriva corupției
lumii, simbolizată de un geamgiu netrebnic (Le Mauvais
vitrier). Camera ideală poate însă și ea să devină reversul ei în
doar câteva secunde, zdrobind visurile unei ființe însetate de eternitate. Intimitatea ființei înseși
devine infern, iar inima e un mormânt fără nume (La Chambre double).
Pe coordonatele timpului și ale spațiului, această opoziție se poate generaliza prin
dihotomiile: aici/acum, altundeva/trecut. Astfel, spațiul traduce dorința de excentricitate și de
concentrare în același timp a sufletului baudelairian, care aspiră să realizeze totalitatea pe baza
analogiilor. Personalitate dinamică, Baudelaire a creat o lume după propriile sale reguli, a inventat un
spațiu literar nou. Experiența acestuia echivalează cu o renaștere a lumii și a ființei care descoperă
universul. Dar tot acest spațiu-timp este echivoc, în care spiritul și-a pierdut patria sa geometrică, iar
sufletul plutește. în această dialectică închis-deschis, dorința de a se ascunde și de a se închide
alternează cu intenția dc a sc manifesta, toate aceste inversiuni conducându-nc la concluzia: omul

Exemplar cu semnele de corectură ale lui de C. Baudelaire
Vox Libri, Nr. 2, Vara - Toamna 2007 68