Page 69 - Vox Libri nr. 2 - 2007
P. 69

spațiu fără speranță, care oferă un spectacol crud (Un Voyage ă
                                                 Cy there). Spațiul deschis se preface într-o închisoare ce ucide
                                                 Speranța, aceasta fiind o nouă ipostază a unui Infern dantesc, în
                                                care lumea e evanescentă și lichidă (Spleen). Ce-i mai rămâne
                                                poetului? Ultima călătorie, moartea (Le Voyage), minimă
                                                speranță pentru un suflet care va căuta peste tot Noul, Idealul,
                                                Perfecțiunea și Frumusețea.
                                                        Spațiul închis oferă intimitate și odihnă pe timp de
                                                iarnă, într-o casă care adăpostește visătorul ce evadează în
                                                paradisuri artificiale (t//? mangeur d'opium). Prin voință, poetul
                                                 inventează minuni, poate face să renască primăvara atunci când
                                                afară c iarnă (Paysage). Iubirea eternă continuă și după moarte,
                                                o încăpere poate fi investită cu valențele veșniciei, un înger
                                                veghează somnul îndrăgostiți lor (La Mort des amants), iar
                                                ferestrele sunt invitații la reverie, deschidere spre o viață nouă
                                                (Les Fenetres).
                                                        Mediocritatea apare însă și în spațiul intim, generând
                                                disprețul artistului care a încercat să lupte împotriva corupției
                                                 lumii, simbolizată de un geamgiu netrebnic (Le Mauvais
                                                 vitrier). Camera ideală poate însă și ea să devină reversul ei în
             doar câteva secunde, zdrobind visurile unei ființe însetate de eternitate. Intimitatea ființei înseși
             devine infern, iar inima e un mormânt fără nume (La Chambre double).
                      Pe coordonatele timpului și ale spațiului, această opoziție se poate generaliza prin
             dihotomiile: aici/acum, altundeva/trecut. Astfel, spațiul traduce dorința de excentricitate și de
             concentrare în același timp a sufletului baudelairian, care aspiră să realizeze totalitatea pe baza
             analogiilor. Personalitate dinamică, Baudelaire a creat o lume după propriile sale reguli, a inventat un
             spațiu literar nou. Experiența acestuia echivalează cu o renaștere a lumii și a ființei care descoperă
             universul. Dar tot acest spațiu-timp este echivoc, în care spiritul și-a pierdut patria sa geometrică, iar
             sufletul plutește. în această dialectică închis-deschis, dorința de a se ascunde și de a se închide
             alternează cu intenția dc a sc manifesta, toate aceste inversiuni conducându-nc la concluzia: omul























                                   Exemplar cu semnele de corectură ale lui de C. Baudelaire
              Vox Libri, Nr. 2, Vara - Toamna 2007                                                     68
   64   65   66   67   68   69   70   71   72   73   74