Page 22 - Revista VoxLibri nr. 77

Lecturi, confesiuni, sentimente

mai matur, dureros și complex. Una dintre profesoarele
mele preferate, doamna Orbán Mária, cea care ne preda
limba engleză, ne-a vorbit cu pasiune despre Wilde – despre
omul din spatele geniului, despre viața lui tumultuoasă și
despre relația sa cu Lordul Alfred Douglas. Îmi amintesc
cum ne-a spus că Portretul lui Dorian Gray, pe lângă faptul
că este o capodoperă literară, a fost și una dintre probele
aduse în instanță împotriva lui Oscar Wilde.
Pe vremea când scria romanul său celebru Portretul
lui Dorian Gray sau comedia sa amuzantă The Importance
of Being Earnest (Importanța de a fi onest), Oscar Wilde
avea o viață de familie împlinită. Era căsătorit cu Constance
Lloyd și aveau împreună doi băieți, Cyril și Vyvyan. Trăiau
o existență confortabilă și, cel puțin în aparență,
armonioasă.
Dar această viață avea să se destrame ca un fum
odată cu acuzațiile aduse de marchizul de Queensberry.
După proces și condamnare, Constance a plecat în
străinătate împreună cu copiii și și-a schimbat numele în
Holland, pentru a se distanța de scandal. Copiii nu și-au mai
văzut tatăl niciodată. Mai târziu însă, unul dintre fiii lui Wilde, Vyvyan Holland, a devenit scriitor la
rândul său și a încercat să reabiliteze imaginea tatălui său.
Dar doamna Orbán Mária nu ne-a vorbit doar despre tragedia lui Wilde, ci și despre ce a
izvorât din ea. Ne-a spus că, deși închisoarea a fost pentru
el începutul sfârșitului, din punct de vedere literar această
experiență a fost un catalizator. În mijlocul umilinței și al
durerii, Oscar Wilde a scris una dintre cele mai
tulburătoare poezii ale literaturii engleze: The Ballad of
Reading Gaol (Balada pușcăriei din Reading).

Profesoara noastră a spus că pentru ea este cea
mai frumoasă și impresionantă baladă pe care a citit-o
vreodată. Și cred că avea dreptate. În acele versuri nu mai
regăsești ironia pieselor de teatru sau rafinamentul
decadent din Dorian Gray, ci o voce adânc umană, care a
cunoscut suferința și a văzut cum se sting viețile celor
uitați de lume.
Totuși, Oscar Wilde nu a fost doar poetul durerii.
A fost și maestrul comediei, al jocului de cuvinte și al
satirei sociale rafinate. Am descoperit această fațetă a lui
mai târziu, pe vremea când lucram ca bibliotecară la
Miercurea Ciuc. Acolo, cărțile de teatru aveau un raft
special. Și acolo am găsit cu uimire și încântare

Vox Libri, Nr. 4 (77) - 2025 20