Page 24 - VoxLibri_76_2025
P. 24
Pagina bibliofilului
AURELIAN SÂRBU
Dinspre spintecăturile Nordului
venindu-i spre rostire ca amintire și cruce, la
e curând, poetul Nordului, George țărmuri la care nimeni n-a adăstat vreodată.
Vulturescu, mi-a venit în Edificatoare sunt frânturi din câteva poeme:
Dîntâmpinare cu un volum de ,,golite de uimire cuvintele poemului meu stau
poeme - ,,Cesar Vallejo urcă pe Machu Picchu”, / pe marginea drumului și caută vreo urmă de
apărut la editura Limes în anul 2023, o potcoave ”sau, în alt loc : ,,nu devii poet.../
coproducție lirică izvorâtă din două spații, două dacă nu ești abandonat / în mijlocul paginii, în
lumi colorate magic, parcă aduse pe Pământ prin mijlocul poemului / în galeriile negre dintre
lucrarea altor ființe ale neantului și veșniciei. În cuvântul scris / și cuvântul nescris” sau ,,nu
carte, cele două miniaturi cosmice ispitesc este caligrafie mai desăvârșită decât aceea a
cititorul într-o paralelă , în care țâșnesc una prin fulgerelor”, rostind suprem cum că ,, deasupra
alta, într-o inegalabilă seducție lirică ─ Nordul literelor / mâna care scrie se sprijină pe gâtul
Oașului și lumea misterioasă a incașilor, a neantului”. Astfel desenează poetul în cuvinte
civilizațiilor din preajma lacului Titicaca, contururi pitite cu sfială în nisipul clepsidrei,
călăuzit imaginar de poetul peruan Cesar Vallejo mereu îmbarcat fără țintă, fără să simtă
spre orașul soarelui, Machu Picchu, cocoțat pe necesitatea popasului. El este obsesiv un
culmile Anzilor. ,,orfan de divin” cu rdăcinile în Nord, rădăcini
Heraldul poet, „orfan de divin” a dat o în afara unui timp profan și previzibil, ca un val
raită prin ceruri, la jaf prin cămările zeului de vânt șoptit imperceptibil. Rădăcinile nu-s la
Viracocha. S-a pricopsit cu o desagă de cuvinte vederea oricui. Ele sunt un punct de reper, de
și cu o ploscă de icoane de prin izvorul harului plecare, de sosire... Ce se naște din ele cade la
poeticesc și al înțelepciunii, cu care s-a întors în înțelegere cu lumina. Poetul se simte și se
Nord, la marginea timpului, învelit în aripă, pe rostește ca un veritabil ,,țâpuritor” din Orașul
drumul pustiirilor. Fântânar al cuvintelor, el său de baștină: ,,Țâpuritorul conduce dansul /
sfredelește dintr-un adânc spre alt adânc. cum îți comduci tu literele, poetule de la
Câmpia lui din Nord, presărată cu ,,pietre marginea Europei”. Seva lui nu se dezminte: ,,
obosite”, e plină de fântânile devastatoare ale Nu poți țâpuri lângă un înger... / nu poți huli că
cuvintelor, preschimbând clipa în veșnicie. În sunt orfan de divin / atâta vreme cât n-am fost
poemele sale, înțelepciunea se deslușește în lăsat orfan de Nord. / Îi simt vibrațiile
cuvinte, adesea prin tăcere, pășind iluminat energetice în toate pietrele”.
deasupra unor ape primordiale. Stihurile sunt George Vulturescu ține și de un fel de
fructul ființei sale tăinuite, în stare de veghe și de breaslă a zidarilor. Zidărește cu mintea și cu
armonii orfeice, un fel de identificare cu sufletul, după ce a trecut și încă trece prin toate
sâmburele divinității, de dinaintea desfacerii vârstele focului, de la flacără până la cenușă,
luminii. Se simte un hamletian, cuvintele într-un munte de timp, știind că iute se stinge
21
Nr. 3 (76) - 2025
