Page 22 - VoxLibri_76_2025

Bucuria credinței

3. Augustin de Hippona: Teologul Iubirii și al Semnelor
Augustin, „gigantul” teologiei occidentale, a lăsat o moștenire omiletică vastă și profundă. În
De Doctrina Christiana, el a oferit prima teorie sistematică a hermeneuticii creștine, subliniind că
scopul final al înțelegerii Scripturii este de a cultiva iubirea față de Dumnezeu și față de aproapele.
Orice interpretare care nu duce la această dublă iubire este, în viziunea sa, greșită. Predicile sale, în
special monumentalele Enarrationes in Psalmos (Comentarii la Psalmi), dezvăluie un maestru al
lecturii hristologice și ecleziologice. Pentru Augustin, întreaga Psaltire este vocea lui Hristos
(Christus totus, Hristosul întreg - Cap și Trup). În psalmi, el aude rugăciunea lui Hristos, Capul
tainic al Bisericii, dar și glasul Bisericii, Trupul Său, care se roagă, suferă și se bucură. Predica sa la
Psalmi este un exercițiu continuu de a-i învăța pe credincioși să se regăsească în cuvintele Scripturii
și să transforme Psaltirea în propria lor carte de rugăciuni.
4. Părinții Capadocieni: Scriptura în Apărarea Ortodoxiei
Vasile cel Mare, Grigorie de Nazianz și Grigorie de Nyssa au jucat un rol crucial în definirea
dogmei trinitare în secolul al IV-lea, în timpul controversei ariene. Predicile lor, în special
Cuvântările teologice ale lui Grigorie de Nazianz, sunt exemple clasice de folosire a Scripturii în
scopuri polemice și dogmatice. Ei au trebuit să demonstreze, pe baza textului biblic, dumnezeirea
Fiului și a Sfântului Duh împotriva interpretărilor ariene. Exegeza lor era riguroasă și filozofic
informată, dar scopul ei era întotdeauna păstrarea credinței apostolice. Pe lângă aceasta, Părinții
Capadocieni au lăsat și predici cu un profund caracter pastoral și moral. „Hexaemeronul” Sfântului
Vasile cel Mare, o serie de nouă omilii despre creația lumii în șase zile, este o capodoperă care
îmbină cunoștințele științifice ale vremii cu o profundă contemplație teologică a Scripturii, arătând
cum ordinea și frumusețea creației Îl mărturisesc pe Creator.
5. Grigorie cel Mare: Predicatorul și Morala
La granița dintre perioada patristică și Evul Mediu, Papa Grigorie cel Mare a avut o influență
covârșitoare asupra spiritualității occidentale. Omiliile sale, de exemplu cele la Ezechiel sau la
Evanghelii, și vasta sa lucrare Moralia in Job (Tâlcuiri morale la Cartea Iov) ilustrează o abordare
profund practică și morală a Scripturii. Grigorie a popularizat în Occident metoda celor patru
sensuri ale Scripturii (preluată și adaptată de la Origen și Ioan Casian):
* Literal/Istoric: Ce s-a întâmplat.
* Alegoric/Tipologic: Ce semnifică în raport cu Hristos și Biserica.
* Tropologic/Moral: Ce trebuie să facem în viața noastră.
* Anagogic: Spre ce ne îndreptăm (realitățile eshatologice).
În predicile sale, Grigorie insista în mod special asupra sensului moral, folosind narativele
biblice pentru a oferi modele de virtute și pentru a ghida comportamentul credincioșilor și al
clerului. Moralia in Job a devenit un manual de teologie morală și spiritualitate pentru întregul Ev
Mediu, demonstrând cum o carte a Vechiului Testament poate deveni un ghid complet pentru viața
creștină.

IV. Teme Transversale în Predica Patristică
1. Scriptura în Controversele Doctrinare: Așa cum am văzut în cazul Părinților Capadocieni,
predica a fost adesea arena în care s-au purtat marile bătălii teologice. Fie că era vorba de arianism,
nestorianism, pelagianism sau alte erezii, Părinții au folosit amvonul pentru a combate învățăturile
greșite și pentru a-și întări comunitățile în credința ortodoxă. Acest uz polemic al Scripturii a
necesitat o exegeză atentă și argumentată, contribuind la rafinarea limbajului teologic și la
clarificarea dogmelor Bisericii.

19
Nr. 3 (76) - 2025