Page 11 - Vox_Libri_1_2025

Profesiune și vocație

botezului, 10) Catehism, 11) Cazanie, carte de predici, 12) Abecedar, cu litere românești și
germane, 13) Întrumător teoretic și practic pentru creșterea albinelor și a animalelor, explicată
16
prin experiența proprie a unui ardelean [Ioan Piuariu-Molnar] .
În primul rând trebuie menționate cărțile de cult apărute de sub teascurile oficinei
barthiene, iar aici mă rezum să amintesc un Ceaslov și o Psaltire mică, amândouă din 1790, iar în
anul următor, o nouă ediție a Ceaslovului, precum și o Psaltire mare, apoi, în 1792, un Acatist, cu
mențiunea că niciuna dintre respectivele cărți nu se regăsește în lista-anexă a tipografului, citită în
17
plenul Magistratului sibian din 4 august 1784 .
De reținut că între manualele editate pentru școlile ortodoxe din Ardeal, sibianul a publicat
două ediții ale Bucoavnei, una în 1795, iar alta în 1797. Cea de-a doua reprezintă o ediție pur
18
românească a celei bilingve din 1788, cu câteva mici și neînsemnate deosebiri . Tot în 1797, Barth
va tipări și Gramatica lui Radu Tempea, în acel moment director național al școlilor neunite
(desigur, ortodoxe), lucrare în care autorul își propune să compună termeni românești adecvați
pentru diferite categorii gramaticale, care nouă, celor de azi, ni se par oarecum ciudați: numitoarea
(nominativ), născătoarea (genitiv), dădătoarea (dativ), pricinuitoarea (acuzativ), chemătoarea
19
(vocativ), luătoarea (ablativ), iar exemplele ar putea continua .
Din categoria romanelor populare sau, cum le definește Petrus Barth, din cea a cărților de
petrecere, prima apărută de sub teascurile tipografiei a fost Alexăndria, primul tiraj transilvan al
acesteia fiind cel din Sibiul anului 1794, în traducerea lui Dimitrie Jercovici, urmată de Esopia, în
1795, fără ca, prin aceasta, lista să fie completă. Din introducerea la Alexăndria aflăm că tipăritura
avea rolul de a sonda piața din moment ce această mitică istorie numai de o cercetare s-a tipărit, ca
să vedem cu ce ferbințeală s-ar cuprinde de cărturarii cei rumânești, iar nu pentru un câștig
20
deosebit .
Cărțile tipărite respectau modelele din imperiu, în sensul că foile de titlu ofereau informații
despre carte, autor, traducător, editor, cenzor și tipograf. La rândul lor, prefețele cuprindeau
argumentele justificative demersului editorial, surse, pentru cercetătorul de azi, atât pentru studiul
21
istoriei evenimențiale, cât și pentru cel al mentalităților . Pe scurt, în cincisprezece ani de activitate
în slujba cărții românești, Petrus Barth – care a murit la 55 de ani de saturnism, boala profesională a
tipografilor – a tipărit și editat șaptesprezece lucrări, comparativ cu optsprezece apărute la Viena,
22
douăzeci și șase la Blaj, respectiv zece la Buda .

16. Ibidem, p. 49.
17. Maria, op. cit., pp. 429-430.
18. Onisifor Ghibu, Din istoria literaturii didactice românești, I: Bucoavnele, București, București, Analele Academiei
Române, Memoriile Secțiunii Literare, 1916, pp. 78-79.
19. Popa, op. cit., p. 56; cf. Al. Piru, Istoria literaturii române de la origini până la 1830, București, Editura Științifică și
Enciclopedică, 1977.
20. Popa, op. cit., p. 55.
21. Cornel Maria, Cartea românească veche în tipografia dinastiei Bart (sfârșitul secolului al XVIII-lea – începutul
secolului al XIX-lea), Sibiu, Armanis, 2018, p. 125.
22. Popa, op. cit., pp. 57-58.

Vox Libri, Nr. 1 (74) - 2025 9