Page 10 - Vox_Libri_1_2025

Profesiune și vocație

centrale, foarte grijulii în materie de administraţie provincială, vor face apel la un ardelean, mai
precis la Petrus Barth (1745–1801), sas evanghelic (lutheran sau protestant) din Sibiu, care va tipări
genul de cărţi necesare românilor ortodocşi de aici.
*
În acel secol al XVIII-lea, faima „dinastiei” tipografilor sibieni Barth depăşise graniţele
Transilvaniei, dovadă fiind gestul episcopul Inochentie al Râmnicului (1728-1735), care, când şi-a
propus restaurarea tipografiei, în 1729, a făcut apel la tânărul Johann Barth (1702–1782), proaspăt
întors din străinătate. El fusese trimis de către tatăl său, Johann Barth Senior (1670-1745), la
11
Leipzig pentru a se perfecţiona în arta tipografică . Deşi întâlnirea dintre episcopul eparhiot de
Râmnic şi Johann Barth jr. nu s-a soldat cu rezultate deosebite, totuşi, din perspectiva anilor care au
urmat, călătoriile dincolo de munţi au deschis ochii tipografului asupra unei importante pieţe de
desfacere reprezentată de românii ortodocşi de pe ambele versante carpatine. Drept consecinţă,
Johann Barth jr. îşi va dota propria tipografie cu litere chirilice, pe care se pare că nu a ajuns să le
12
folosească , potenţialul românesc fiind valorificat, ceva mai târziu, de fiul său, Petrus Barth
(1745–1801).
Câștigând încrederea Consistoriului ortodox din Sibiu, Petrus Barth şi-a propus să
valorifice caracterele de litere chirilice, cu care tipografia fusese dotată încă de tatăl său, drept care
va înainta o petiţie, în 1781, la locul cel mai înalt, în care menţionează nevoia de carte a celor care
fac parte din naţiunea valahă [...] din Transilvania şi Ungaria în general şi mai ales cea neunită,
care în pofida tuturor talentelor ei nu se bucură de avantajele unui învăţământ de înaltă ţinută.
Situaţia se datorează faptului că românilor le este interzis să se tipărească în ţară [Transilvania – n.
13
n. C. I.] cărţi pentru ritul lor .
După ce invocă şi rugăminţile a numeroşi supuşi neuniţi, Petrus Barth vine, în sfârşit, la
obiectul petiţiei sale: prin urmare, m-am decis să infiinţez o tipografie la Sibiu, unde tatăl meu, care
încă mai trăieşte, a făcut începutul acum patruzeci de ani, mai ales că alta nu există nici în Ungaria,
nici în Transilvania, motiv pentru care solicită un privilegium exclusivum pe douăzeci de ani pentru
14
cărţile de cult şi manualele şcolare neunite româneşti, greceşti şi ilirice .
Răspunsul Curții – locul cel mai înalt, cum se exprimase Barth – trimis Guberniului
Transilvaniei vine la 6 februarie 1782, după care este retrimis spre Magistratul Sibiului – care nu era
o persoană, ci un corpus de funcționari sau demnitari locali – peste doi ani, la 20 aprilie 1784. În
documentul respectiv, Curtea imperială solicita o listă a cărților pe care tipograful sibian intenționa
să le tipărească și pentru care solicita acel privilegium exclusivum. Pe cale de consecință, la 4 august
1784 se citește în plenul Magistratului noua petiție a lui Petrus Barth, petiție care avea, conform
15
solicitărilor, lista respectivă sub forma unei anexe .
După ce semnează ca Petrus Barth/ tipograf și librar privilegiat [care a primit un
privilegium] în Sibiu, adaugă, în anexă, lista solicitată: 1) Mineu, care cuprinde zilele de post din
întreg anul, 2) Triodion, cuprinde posturile de patruzeci de zile, 3) Oktoih, ceremonia religioasă din
toate zilele anului, 4) Biblia, 5) Penthecostare, carte de cântări, de la Paști până la Rusalii, 6)
Evangheliar, 7) Apostol, 8) Liturghier, 9) Molith Felnic [Molitvelnic; Molitfelnic], cartea

11. Popa, op. cit., pp. 25–27.
12. Ibidem, p. 28 n. 65.
13. Ibidem., p. 45.
14. Idem.
15. Ibidem, p. 48.

Vox Libri, Nr. 1 (74) - 2025 8