Page 95 - VoxLibri nr.1 (78), 2026

Note de drum

Ce rămâne dintr-o altă lume
E miezul nopţii. Lumina cade oblic peste Piaţa Palilula, iar blocurile brutaliste se ridică
tăcute, cu acea masivitate calmă care nu apasă, ci se impune fără efort. Nu sunt doar mari — au o
eleganţă sobră, o siguranţă a proporţiilor care le face diferite de blocurile comuniste româneşti. Par
construite nu doar pentru a adăposti, ci pentru a rămâne. În liniştea lor rigidă, oraşul capătă, pentru o
clipă, o formă stabilă, aproape convingătoare. Tramvaiul 5 se retrage la depou, aşa că singura
soluţie este să o iau pe jos spre Vracar. Merg spre cazare pe străzi care nu cer nimic, dar nici nu se
oferă.
A doua zi, gazda, Donia, apare în uşă aproape fără zgomot, aşa cum ne obişnuise în fiecare
dimineaţă. Uscăţivă, trecută de şaizeci de ani, dar surprinzător de activă, cu o mişcare de felină şi o
demnitate care nu s-a retras odată cu vârsta, mă salută din nou şi îmi urează drum bun. Îmi amintesc
că, atunci când ne-am cunoscut, îmi rostise
numele — Bogdan — de mai multe ori, cu o
familiaritate liniştită, ca şi cum nu l-ar fi
învăţat atunci, ci şi-ar fi amintit de le.
Se purta ca şi cum mă ştia de mult,
dintr-un timp care nu putea fi numit, dar care,
în prezenţa ei, părea totuşi real. Mă bătea
uşor pe umeri, îmi explica totul în sârbă,
despre vreme, despre autobuzele care trebuia
să le iau spre centru ca şi cum aş fi cunoscut
limba pe deplin. Avea acea amabilitate atent
dozată, pe care o mai întâlnisem şi la Kotor,
în Muntenegru, unde naturaleţea pare,
uneori, uşor supravegheată, ca şi cum
ospitalitatea ar fi, înainte de toate, o formă de
rigoare.
Era în felul ei de a fi ceva ce mai întâlnisem şi în alte locuri din fostul spaţiu iugoslav — o
căldură atent păstrată, aproape disciplinată, ca şi cum ar fi trecut, cândva, prin forme mai aspre ale
lumii şi ar fi învăţat să nu le lase să se vadă. Cu toate că nu înţelegeam prea multe din ceea ce îmi
spunea, mă străduiam cu aceeaşi amabilitate să o ascult timp de câteva minute pe terasă până ieşeam
în stradă. În tot acest timp blocurile brutaliste grave din epoca iugoslavă dominau discuţia nostră,
precum şi casa Doniei sau scurtele momente de la miezul nopţii în care priveam spre Vracar.
Belgradul nu mai arată acea lume. Nici nu încearcă. Dar, din când în când, ea apare în
oameni — în felul în care îşi rostesc cuvintele, în gesturile atent păstrate, în această căldură care nu
se oferă niciodată pe de-a-ntregul ca o rămăşită a unei lumi care nu se mai vede, dar care continuă
încă să existe. Din centrul vechi, dintr-o librărie de lângă Piaţa Republicii, o carte: Yugoslavia
Without Yugoslavs - The History o f a National Idea, de Bozidar Jezernik.

93
V o x L i b r i , N r . 1 ( 7 8 ) - 2 0 2 6