Page 92 - VoxLibri nr.1 (78), 2026
P. 92

Note de drum



        Podurile care corectează fluviul                     Podurile care corectează fluviul

                                                             Privite de sus de la marginea cetăţii,
                                                      podurile peste Sava au ceva straniu, greu de
                                                      aşezat în cuvinte. Nu e doar masivitatea lor,
                                                      nici forma, ci felul în care nu par să aparţină
                                                      pe deplin locului. Sunt întinse peste apă cu o
                                                      hotărâre  rece,  aproape  abstractă.  Nu  le
                                                      priveşti cu uşurinţă. Te ţin la distanţă, fără
                                                      ostilitate, dar şi fără apropiere. Totuşi, când
                                                      te uiţi la fluviul care curge liniştit, observi că
                                                      podurile îl întrerup fără ezitare, ca şi cum ar
                                                      corecta  ceva,  şi  atunci  înţelegi,  poate,
                                                      senzaţia  aceea  neliniştitoare:  podurile
                                                      acestea  nu  sunt  făcute  pentru  oameni,  ci
       pentru timp. În luminile oraşului care cad pe ele, Belgradul nu devine mai blând, ci mai clar, iar
       stranietatea  aceasta  -   tăcută,  apăsată  -   nu  se
       risipeşte, ci rămâne, ca o formă de adevăr pe care
       nu îl explici,  dar într-un târziu îl accepţi. Nu e
       singurătatea care doare. E singurătatea în care nu
       te mai aperi de tine.  Oraşul e mare,  dar de  sus
       devine tăcut. Şi în tăcerea aia te simţi bine, dar în
       regulă.
              La  podul  Branko  apare  o  fisură  de
       identitate urbană. Belgradul balcanic -  energie,
       haos  -   coexistă  în  acelaşi  loc  cu  un  Belgrad
       central-european,  mai  ordonat,  cu  o  eleganţă
       veche, fără ca aceste două registre să se rezolve
       unul în  celălalt.  Sub pod,  în  acele  clădiri  care
       amintesc  vag  de  Praga,  oraşul  pare,  pentru  o
       clipă, să-şi amintească cine ar fi putut fi.
              Apoi, când ridici privirea spre podurile
       peste  Sava, revine la ceea ce este. În depărtare,
       silueta turnului din cadrul proiectului Belgrade
       Waterfront se ridică aproape străin de acest strat
       istoric,  marcând  o  altă  direcţie  -   verticală,
       lucioasă, globalizată -  care nu continuă oraşul, ci
       îl rescrie.
              Între  faţadele  vechi  şi  această  apariţie
       nouă, diferenţa nu e doar de stil, ci de memorie:
       una  sedimentată,  cealaltă  aproape  instantanee.
       Locul rămâne astfel suspendat într-o ambiguitate
       discretă -  o identitate triplă, de fapt, niciodată pe
       deplin reconciliată, mereu în tranziţie.
                                                 90
       V o x   L i b r i ,   N r .   1  ( 7 8 )   -   2 0 2 6
   87   88   89   90   91   92   93   94   95   96   97