Page 19 - VoxLibri nr.1 (78), 2026

Profesiune si vocaţie

Cenuşăreasa a reuşit, de trei ori să participe pe ascuns, şi, tot aşa, să plece pe ascuns, astfel încât, de
fiecare dată când mama vitregă şi fetele ei s-au întors, au găsit-o la locul ei, lângă vatră, îmbrăcată în
straiele modeste de Cenuşăreasă.
Numai că, la finalul celei de-a treia zile, feciorul împăratului, doritor nevoie mare să afle
cine este fata frumoasă ca o zână, a recurs la un şiretlic, poruncind să fie unse treptele cu smoală.
Coborând în grabă, Cenuşăreasa îşi pierde pantoful de la piciorul stâng, prilej pentru tânărul prinţ să
încerce să afle al cui a fost, deoarece ea şi numai ea îi va deveni soţie. Ne amintim probabil cu toţii
reacţiile celor două surori, care sperau să li se potrivească condurul. La sugestia mamei, care se
vedea soacră imperială, prima dintre fete şi-a tăiat un deget al piciorului, cealaltă călcâiul sperând
că astfel pot încălţa pantoful, prea mic pentru ele, dar totul a fost în zadar. În fine, cu toată opoziţia
celor trei, prinţul a insistat să o vadă şi pe a treia soră, iar când tânăra - Cenuşăreasa, bineînţeles - a
încălţat pantoful, acesta i-a venit ca turnat. A fost, de altfel, momentul în care vlăstarul de împărat a
recunoscut-o, a luat-o pe cal şi s-a îndreptat cu ea spre palat, ea fiind mireasa-adevărată/mult dorită
si visată.
*
De reţinut că acest basm ocupă un loc central în imaginarul colectiv universal,
reprezentând una dintre cele mai răspândite şi reinterpretate naraţiuni folclorice din lume. Povestea
tinerei orfane, supusă umilinţei şi nedreptăţii, dar răsplătită în final pentru bunătatea şi virtutea sa, a
cunoscut numeroase variante, de la versiunea clasică a lui Charles Perrault (1697) până la cea a
Fraţilor Grimm (1812) şi multiple adaptări moderne în literatură, cinematografie şi artă. Tema
centrală a basmului - victoria binelui asupra răului şi ascensiunea socială prin merite morale -
reflectă un arhetip universal: transformarea eroului marginal într-un simbol al speranţei şi al
justiţiei divine.
Rădăcinile basmului sunt extrem-orientale, cea mai veche versiune cunoscută a sa datând
din China secolului al IX-lea, cea a dinastiei Tang (618-907 d. Hr.), consemnată de Tuan Ch'eng-
shih (Duan Chengshi)3. Numele lui Tuan/Duan (c. 800- c. 863) - vlăstar al unei familii aristocratice,

tatăl său deţinând demnităţi atât în capitală, cât şi în câteva provincii4- a devenit faimos în afara
graniţelor ţării sale tocmai datorită faptului că a fost culegătorul celei mai timpurii versiuni a
Cenusăresei, considerată o poveste populară spusă lui pe când era guvernatorul unei provincii a
Imperiului de Mijloc, aşa cum era cunoscută (şi se autodefinea) China imperială. Aşternută pe
hârtie, versiunea respectivă va fi inclusă într-o colecţie apărută în anul 853. Tuan sau Duan îşi va
numi eroina Ye Xian, ca mai târziu, într-o traducere engleză apărută în revista Folklore din 1947,
orientalistul şi sinologul englez Arthur Waley (1889-1966) să-i spună Yeh-Shen5. În fine, autoarea
americană de origine chineză, Adeline Yen Mah, a revenit la varianta Ye Xian în a sa Chinese
Cinderella, apărută în 1999, de fapt, o ediţie revizuită a cărţii autobiografice Falling Leaves
(„Frunze căzute”), din 19976.
Dacă varianta Yeh-Shen (uneori scrisă Yeh-hsien) ţine de sistemul de romanizare al
numelor folosit în engleza secolului al XX-lea, în schimb, Yen Xian, chiar dacă este acelaşi nume,

3. Tuan Ch'eng-shih, Miscellany o f Forgotten Lore (Yu Yang Za Zu), sec. IX, traducere în: John Minford, Classical
Chinese Tales, Penguin Classics, 2010.
4. Arthur Waley, ”The Chinese Cinderella Story” înFolklore, vol. 58, nr. 1, 1947, pp. 226-238, la p. 226.
5. Ibidem, pp. 227, 229-231.
6. Adeline Yen Mah, Chinese Cinderella: The Secret Story o f an Unwanted Daughter (Wishbones), Delacorte Press,
1999.

17
V o x L i b r i , N r . i ( 7 8 ) - 2 0 2 6