Page 29 - Vox Libri nr. 2 - 2007
P. 29
Renașterii, marcând însă fuziunea cu motive
ornamentale de inspirație barocă. Stăpân pc
tehnica gravurii în lemn, bun desenator, Sandu
Tipograf a reușit să realizeze xilogravuri de o
autentică valoare artistică. Originar din
Moldova, el a activat înainte de a veni la Blaj
(1765?) la tipografiile din Rădăuți, Buzău și
Iași. Din anul 1786, păstrăm în colecția
muzeului nostru un Acatist dc mici
dimensiuni. Ilustrațiile cărții sunt semnate de
Petru Papavici Râmniceanul. Scenele
cuprinse sunt miniaturale și îi reprezintă pe
„Sf. Nicolae”, „Isus în slavă”, „Izvorul cel de
viață dădător”. Aceste imagini vin să confirme
calitățile dc iscusit gravor în lemn. Se
evidențiază faptul că acesta a recurs la modele
apărute în perioada brâncovenească și
postbrâncovenească, manifestând predilecție
pentru cele de la Râmnic, orașul său de
origine, exemple reușite din punct de vedere
tematic și interpretativ.
De la tipografia lui Petru Barth, din
Sibiu, păstrăm un Liturghier (1798), ale cărui
ilustrații au fost realizate dc gravorul Dimitric
Finta. Cele trei xilogravuri reprezintă trei
ierarhi, autorii liturghiilor: „Sf. loan Gură de
Aur”, „Sf. Vasile cel Mare” și „Sf. Grigorie
Teologul”. De asemenea, în cuprinsul cărții
Sandul Tipograf - Evanghelie, Blaj, 1765 întâlnim imaginea Proscomidiei, frontispicii
și viniete. Doar xilogravura reprezentându-l
pe Sf. Vasile menționează numele autorului, care semnează cu inițiale chirilice D.F.
Se presupune că între anii 1782-1797, Dimitrie Finta a activat în cadrul tipografiei blăjene. în
anul 1798, îl găsim la tipografia din Sibiu unde va realiza xilogravurile pentru Liturghier. Gravorul și-
a dovedit calitățile sale în tehnica gravurii în lemn, în cadrul tipografiei blăjene, unde a fost și un bun
tipograf, și la tipografia din Sibiu.
Menționăm în colecția de carte veche a muzeului un Triod tipărit în anul 1813 la Blaj, ale
cărui ilustrații sunt realizate și semnate de gravorul Petru Papavici Râmniceanul. Cadrul foii de titlu se
prezintă sub forma unei nișe de altar baroc. Cei doi pilaștri sunt decorați cu medalioane ovale
înfățișând personajele: Sofronie patriarh, Gherman patriarh, Andrei Criteanul, Iosif monah și Teodor
Studitul. Coronamentul, în segment de arc, este despicat în centru, unde este amplasat un amplu cartuș
baroc, conturat cu volute în care se înscrie și imaginea lui lisus. Pe soclul nișei este reprezentată scena
Buncivcstiri. în cele patru colțuri ale cadrului sunt redate simbolurile celor patru cvanghcliști: Matei,
Luca, Marcu și loan. Dacă ornamentele sunt de origine barocă, prezentarea iconografică aparține
lumii ortodoxe.
Vox Libri, Nr. 2, Vara - Toamna 2007 28