Page 82 - VoxLibri_75_2025

Lecturi, confesiuni, sentimente

Despre Charlotte Bronte, prietena ei Elizabeth Gaskell a scris o biografie remarcabilă - The
Life of Charlotte Bronte, apărută în 1857, cu doar doi ani
după moartea scriitoarei. Gaskell a avut acceptul soțului
ei, Arthur Bell Nicholls, dar și acces la scrisorile personale
ale Charlottei, lucru rar pentru epocă. Cartea a avut un
impact puternic asupra publicului și a consolidat imaginea
autoarei ca o figură delicată, modestă, dar cu un spirit
puternic. Totuși, biografia nu a fost lipsită de controverse.
În special, școala în care Charlotte fusese educată - și care
a inspirat orfelinatul sever din Jane Eyre - s-a simțit vizată
și a reacționat critic. Cu toate acestea, biografia semnată de
Gaskell rămâne un document esențial pentru înțelegerea
vieții și operei Charlottei Bronte, scris cu afecțiune,
respect și o adâncă empatie feminină.
Am iubit cărțile surorilor Bronte, m-a uimit mereu
faptul că fiecare dintre ele, în ciuda condițiilor dificile în
care au trăit, au reușit să imagineze povești atât de
profunde despre iubire, viață și destin. Fiecare voce este
unică: la Emily am simțit o furtună de sentimente greu de
stăpânit, la Anne, o frustrare tăcută, dar apăsătoare.
Charlotte, însă, mi se pare că a scris cel mai senin dintre
ele. Poate pentru că era sora cea mare, poate pentru că
temperamentul ei se apropia de cel al eroilor pe care i-a
creat - lucizi, calzi, demni și luminoși. Lumina calmă a
operelor Charlottei te învăluie. Nu rănește, nu învinuiește, ci lasă în urmă o stare de tihnă și
înțelepciune. De aceea, poveștile ei rămân vii, aproape de inimă, chiar și după două sute de ani.
Mă bucur că am putut scrie acest articol. Am iubit mult cărțile Charlottei Bronte - poate de
aceea, Jane Eyre a fost printre primele cărți despre care am scris pe blogul Bibliodevafiliala3. Este
romanul care m-a impresionat și m-a influențat cel mai puternic. Descrierea orfelinatului
înspăimântător și a familiei fără inimă care o trimite pe Jane acolo m-au cutremurat. Dar ceea ce
cred cu adevărat este că Charlotte Bronte a reușit să supraviețuiască tuturor acestor greutăți - pe
care sigur le-a trăit în internatul în care a fost elevă, și nu doar le-a imaginat - tocmai datorită
personalității ei puternice, răzbătătoare, dar și profund calme și senine în interior. Această lumină
interioară, discretă și caldă, este ceea ce m-a atins cel mai mult și ceea ce simt că lasă în urmă: o
operă vie, luminoasă, în ciuda umbrelor prin care a fost scrisă.

Vox Libri, Nr. 2 (75) - 2025 80