Page 22 - VoxLibri_75_2025
P. 22
Pagina bibliofilului
tinerei, a pus-o pe umărul său, cu fața în sus, și cu un
efort uriaș a adus-o rapid la mal, unde, ajutată de Anica
lu’ CosticăPescaru, de GheorgheȘerban [...], au tras-o
pe țărm. Prințesa nu mișca. În câteva fracțiuni de
secundă, Maria își aminti cum o privise, uneori,
plimbându-se cu Poștalionul Regal și, cu acea imagine
în minte, a pornit iute manevrele de resuscitare, spre
surprinderea adulților, uluiți de graba și îndemânarea
adolescentei, care acționa cu o rară stăpânire de sine,
peste corpul femeii inerte. [...]
Din acel moment, Maria i-a devenit Prințesei
cea mai bună prietenă și confidentă de suflet căreia
putea să-i mărturisească orice, fără rezerve, ba, mai
mult, uneori îi cerea și sfaturi.
Nu știu dacă totul s-a petrecut astfel, dar talentul
de povestitor al lui Ion Dulugeac ne aduce scena în fața
ochilor.
Nu avem spațiu suficient pentru a ne referi și la
alte întâmplări.
Pe parcursul romanului, cititorul trăiește alături
de locuitorii din Mogoșoaia și din Bucureștiul interbelic,
țărani, târgoveți, negustori, artiști și cunoaște forfota din
interiorul Palatului Brâncovenesc. Familia George
Valentin Bibescu și Martha Bibescu vine și pleacă,
primește oaspeți și pune la cale diverse strategii. De asemenea, cititorul este introdus în mediile
diplomatice, politice și culturale din București și din alte capitale europene. Viața este agitată în
preajma evenimentelor importante care urmau să aibă loc.
Aflăm că Martha Bibescu, personalitate marcantă a epocii sale, de viță nobilă, frumoasă și
educată, a avut ca prietenă devotată și de mare încredere o fată simplă, pe Maria Dulgheru, devenită
Mamaia Anta. Este chiar o prietenie de poveste, pe care autorul o scoate foarte clar în evidență.
Martoră a unor evenimente cruciale, naționale și internaționale și participantă activă la
desfășurarea lor, romancieră și memorialistă, Martha Bibescu, suflet nobil, a știut să păstreze o
prietenie sinceră cu îngerul ei salvator din Mogoșoaia.
Anturajul Prințesei includea personalități de prim rang, scriitori, academicieni, artiști,
oameni de stat precum Charles de Gaulle, Marcel Proust, Nicolae Iorga, Winston Churchill, Regele
Spaniei Alfonso al XIII-lea, Casa Regală a României, Regele Carol I, Regina Maria, Regele
Ferdinand I, alți prinți și prințese...
Faptul că Martha Bibescu o invita pe buna ei prietenă la Palat, o vizita acasă, în gospodăria
din Mogoșoaia, îi scria permanent din călătorii, mă duce cu gândul să consider că în felul acesta a
ridicat-o și pe Maria Dulgheru la rangul de Prințesă, pentru calitățile ei deosebite și în virtutea
relației lor apropiate.
În entuziasmul descoperirii unui autor contemporan atât de apropiat cititorului obișnuit,
cum este Ion Dulugeac, am oferit această primă carte și altora. M-am bucurat că le-a plăcut.
Vox Libri, Nr. 2 (75) - 2025 20