Page 19 - Vox_Libri_1_2025

Ars legendi

Ceea ce singularizează romanul în peisajul literaturii mondiale este și imaginarea istoriei
tărâmului Macondo ca o replică modernă a Bibliei. Spațiul în care trăiesc personajele capătă o
aureolă mitică, începuturile sale pierzându-se în negura timpurilor. Asemenea protopărinților
Adam și Eva, primii oameni care au populat Edenul, istoria Macondoului va fi legată de numele
soților José Arcadio Buendía și Úrsula Iguarán, cuplul arhetipal care va avea descendenți.
Personajul masculin, patriarh, își va asuma rolul unui erou civilizator, care întemeiază magicul
teritoriu și îl modernizează, datorită spiritului său întreprinzător. Acesta devine un model pentru
comunitatea de care aparține, asigurându-i coeziunea socială: „La început, José Arcadio Buendía
era un fel de patriarh tânăr, care dădea dispoziții pentru semănături și sfaturi pentru creșterea
copiilor și a animalelor, colaborând cu toți, chiar și în privința muncii fizice, spre bunul mers al
obștei. Întrucât casa lui a fost încă din primul moment cea mai frumoasă din sat, celelalte s-au făcut
1
după asemănarea ei.” . Este o perioadă care anunță zorii civilizației și poartă personajele pe un drum
al progresului. Evoluția satului Macondo sugerează dorința umană de cunoaștere, mereu vie,
concretizată prin familiarizarea cu obiecte aduse de pe meleaguri străine de către țiganul
Melchiade, cum ar fi magneții, un ochean sau o lupă: „«Lucrurile au și ele viață, proclama țiganul cu
2
glas aspru, totul e să le trezești sufletul.»” . Toate aceste invenții lărgesc câmpul experiențial al
locuitorilor satului, hrănindu-le curiozitatea. De altfel, Melchiade se dovedește și un vizionar,
proiectând imaginea unei lumi interconectate: „«Știința a desființat distanțele, proclama
Melchiade. În curând, omul va putea vedea ceea ce se petrece în orice loc de pe pământ, fără să se
3
miște de acasă.»” . Apoi, José Arcadio Buendía devine pasionat de alchimie (arta transformării
metalelor în aur), lucrând în propriul laborator, dăruit de Melchiade. Cei doi soți sunt construiți în
antiteză: dacă personajul masculin este mânat de o dorință nemărginită de explorare a unor teritorii
necunoscute și organizează, în acest sens, expediții în zonele mlăștinoase care înconjoară ținutul,
Úrsula este o fire mai retrasă, care preferă intimitatea spațiului privat. În ciuda perioadei de
prosperitate pe care o traversează, Macondo va rămâne un teritoriu relativ izolat de lume,
configurându-se ca un microcosmos, rămas departe de minunile științei și ale tehnicii, după cum
remarcă José Arcadio Buendía: „«În lume se întâmplă lucruri de necrezut, îi spunea Úrsulei. Chiar
aici, de partea cealaltă a râului, există tot felul de aparate magice, pe când noi trăim mai departe ca
niște animale.»” 4 . De altfel, singurătatea este supratema care vertebrează întreaga narațiune și prin
care se explică și tema romanului, astfel încât fiecare personaj își va consuma drama individual,
fiind dominat de propriile aspirații, temeri, obsesii și speranțe.
O altă temă importantă a romanului este salvarea prin memorie. Asigurarea identității
personale, dar și a identității comunitare se realizează prin numire, asemenea actului biblic prin care
Adam dădea nume celor create de Dumnezeu. Pe de altă parte, nenumirea sau imposibilitatea
amintirii numelui unui lucru duce la uitare și, în forma cea mai gravă, la uitarea de sine, afectând
relațiile interumane și pe cele societale. Acest mecanism este plasticizat în carte prin intermediul
unei metafore, cea a bolii nesomnului. Personajele afectate de această boală nu se mai pot odihni și,
aflându-se permanent în stare de veghe, încep să uite numele lucrurilor, iar, în stadii avansate, nu
mai sunt conștienți nici de propria existență: „Dar indianca le-a explicat că tot ce e mai îngrozitor la

1.Gabriel García Márquez, Un veac de singurătate, traducere din limba spaniolă de Tudora Șandru
Mehedinți, București, Editura RAO, 2015, p. 17.
2. Idem, ibidem, p. 10.
3.Idem, ibidem, p. 11.
4. Gabriel García Márquez, op. cit., p. 17.

Vox Libri, Nr. 1 (74) - 2025 17