Page 18 - Vox_Libri_1_2025
P. 18

Ars legendi



       comunități în care îndeplinește un anumit rol social, care îi certifică statutul social. Dinamica
       acestor comunități permite și radiografierea claselor sociale, care, de asemenea, se pot afla în
       conflict. Personajul realist se poate integra mediului social de care aparține sau, dimpotrivă, poate
       intra în conflict cu normele familiale și/sau societale. Ca perspectivă narativă, specific realistă este
       cea obiectivă, cu focalizare externă, relatarea realizându-se la persoana  a III-a, de către un narator
       omniscient (cunoaște acțiunile și gândurile personajelor, prezentând atât relația cu mediul, cât și
       viața interioară a acestora), omniprezent (este „vocea” care însoțește personajele pe tot parcursul
       narațiunii)  și  creditabil  (se  consideră  că  deține  adevărul  asupra  faptelor  relatate).  Din  aceste
       considerente, naratorul poate fi considerat un mic demiurg, care își ordonează propriul univers.
              Miraculosul, specific mai ales basmelor, presupune prezența elementelor magice într-o
       narațiune, precum și acceptarea, din partea cititorului, printr-un soi de pact ficțional, a convenției
       fabulosului. Altfel spus, acesta recunoaște, încă de la început, că universul ficțional funcționează
       după alte legi decât cele ale realității cotidiene, astfel încât evenimentele fabuloase la care iau parte
       personajele  nu  îi  provoacă  teamă,  ci  doar  plăcere  estetică.  Printre  elementele  miraculoase
       recurente, se numără desființarea granițelor spațio-temporale, prin plasarea acțiunii in illo tempore,
       într-un timp și spațiu nedeterminate, comprimarea sau dilatarea temporală, precum și prezența
       personajelor fabuloase, înzestrate cu abilități supranaturale. Miraculosul din basme apare ca o
       formă de divertisment și se naște din nevoia cititorului de a-și lărgi orizontul experiențial, de a
       călători în lumi imaginare, ca manifestare a unei dorințe de evadare din anodinul cotidian, dintr-o
       realitate uneori prea îngustă.
              Nu  în  ultimul  rând,  fantasticul  presupune  intruziunea  brutală  a  unor  elemente
       supranaturale în realitatea cotidiană, iar cititorul ezită între a oferi o explicație rațională sau una
       irațională  asupra  acestora.  Spre  deosebire  de  miraculos,  care  generează  plăcere,  fantasticul
       provoacă  sentimente  de  neliniște,  sfidând,  parcă,  intuițiile  celor  care  încearcă  să  explice
       fenomenele ce ne înconjoară pe baza unor principii obiective, logice și a unor legi măsurabile.
              Prin urmare, realismul magic se caracterizează prin adoptarea unor elemente din toate
       aceste formule narative/categorii estetice, printr-o sinteză a lor pe care o și depășește, într-o țesătură
       narativă extrem de originală. Astfel, din estetica realistă, va împrumuta preocuparea constantă
       pentru surprinderea individului în strânsă relație cu mediul social în care trăiește, în acord sau în
       conflict cu normele familiale și societale, dar, spre deosebire de formula narativă care caracteriza
       secolul al XIX-lea, de care se și desparte, va include elemente magice sau fantastice în narațiune, cu
       mențiunea că, față de convenția fantastică, cititorul va accepta pactul ficțional al miraculosului,
       astfel încât aceste elemente supranaturale nu vor trezi sentimente de neliniște, ci, dimpotrivă, se vor
       integra firesc logicii narative. De asemenea, ca perspectivă narativă, deși narațiunea se realizează
       tot la persoana a III-a, de data aceasta naratorul nu mai este întru totul creditabil, întrucât narațiunea
       se plasează la intersecția istoriei cu mitul.
              Un alt element care ar putea „îngreuna” lectura romanului Un veac de singurătate este
       reprezentat de raportarea particulară la conceptul de temporalitate: evenimentele care refac istoria
       familiei  Buendía  nu  sunt  ordonate  cronologic,  ci  autorul  recurge  la  două  tehnici  narative
       complementare, pe care le vom detalia în continuare. Pe de o parte, narațiunea este marcată de
       analepse, adică de numeroase întoarceri în trecutul personajelor. Pe de altă parte, se evidențiază
       utilizarea prolepselor, prin intermediul cărora evenimentele sunt imaginate proiectiv, anticipând
       momente ulterioare din viața de familie. Rezultatul este o narațiune nonlineară, fragmentată, care
       solicită un efort sporit din partea cititorului, pentru a reface cronologia vieții de familie.

       Vox Libri, Nr. 1 (74) - 2025              16
   13   14   15   16   17   18   19   20   21   22   23