Page 91 - VoxLibri34-2006

kw de creație

Dacă plicul are timbre ce reprezintă catedrale gotice, dacă o vezi pe Marianne cu boneta ei
frigiană, dacă de pe timbru te privește generalul Leclerc, sau Napoleon sau cardinalul Richelieu cu
hlamida lui roșie așa cum l-a pictat Philippe de Champaigne, atunci plicul este din Franța. Privești întâi
ștampila ca să vezi cât timp a făcut scrisoarea pe drum. Dacă este ștampilă de Paris pe care scrie oficiul
poștal și denumirea lui, încerci să-ți imaginezi locul de undea fost pusă în cutie: de lângă Louvre, de pe
rue des Archives, chiar peste drum de locuința celei care scrie, din Saint Germain des Pres, de pe rue
Des Blancs Manteaux din cartierul Marais. Uneori te fură imaginea ștampilelor publicitare și vezi
acolo desene care te îmbie în locuri de care atunci auzi prima oară și ai vrea să le vizitezi, dar este prea
puțin probabil că vei ajunge vreodată: Clamecy cite medievale, patrie de Romain Rolland, Amelie les
Bains, station permanente, St. Benoit sur Loire (dar de aici parcă ai o vedere cu o catedrală în care sc
află un Crist de lemn, nu te înșeli), Dinard la thalassotherapie, une vague de sanie (și îți parc că vezi
valurile Atlanticului zdrobindu-se de falezele calcaroase), Fontenay aux Roses, un nume frumos în
sine, nu știi de unde îți este cunoscut, dar îl repeți în minte de parcă ai vrea să-l păstrezi pentru tine
multă, multă vreme... într-un târziu deschizi plicul și, după scris, îți dai seama de starea sufletească a
expeditorului. Dacă trece printr-un moment mai greu, scrisul este grăbit, literele nu sunt egale, se mai
pierde câte un c, câte un s la acord, dar ce contează toate acestea... Așa cum nu contează nici tăieturile,
ștersăturile: este o dovadă că a fost căutat cuvântul cel mai potrivit și că atunci când îi scrii unui bun
prieten ai sufletul deschis și lași să se vadă toate volutele pe care le face firul gândului până ce devine
cuvânt așternut pe hârtie.
Starea de bună dispoziție sau de apăsare sufletească se reflectă în imaginile de pe vederi, pentru
că ele întotdeauna au fost alese în funcție de trăirile sufletești din ziua în care s-au cumpărat ilustratele:
o stradă în pantă din Montmartre, parcă rue Lepic sau rue Des Abbesses, cu stația de metrou construită
de Guimard în stil Art Nouveau dezvăluie o stare de bună dispoziție; Le Palais de la Justice și La
Conciergerie oglindite în Sena aduc o notă gravă, serioasă; Verlaine bând absint la Cafe Procope
transmite melancolie și dorința de a face o călătorie în timp ca să te așezi alături de el și să privești
ploaia căzând pe caldarâmul de pe Rue de l'Ancienne Comedie; fântâna Medicis din Jardin du
Luxembourg acoperită de frunze arămii lasă să răzbată acorduri din Indiile galante, iar pe scara
interioară a Operei Garnier se rostogolesc frânturi din „aria bijuteriilor”. Pe spatele acestei vederi ți se
spune că „n-am fost niciodată în foaierul Operei, va trebui să mergem împreună data viitoare”. Cine
știe când va fi această dată viitoare... Poate că trebuie să crezi cu foarte mare tărie și atunci Legenda
personală devine realitate. Asta am citit într-o carte „de marc popularitate”...
Dacă pe plic văd silueta unui cerb în goană, dacă timbrele reprezintă un sfeșnic cu șapte brațe,
un ciorchine de strugure, un leu de piatră sau ruinele unei cetăți care se reflectă în apele Mării
Tiberiadei, dacă văd iarba arsă de soare de pe Muntele Fericirilor, atunci știu că plicul vine din Israel și
citesc scrisoarea cu o strângere de inimă. Pentru că foarte puține sunt acele scrisori din care să nu
izvorască teama, îngrijorarea, speranța că într-o zi va fi pace și acolo iar copiii celor care îmi scriu,
copii cc fac acum armata, vor trăi în liniște. în aceste plicuri găsesc întotdeauna vederi de la locurile
sfinte, imagini cu beduini și cămile, clădiri ultramoderne construite chiar pe malul mării și, de cele mai
multe ori, fotografii cu familii numeroase, de câte trei și chiar patru generații și pe spate mi se dau
explicații: tanti Tccla, Sarina cu cci doi copii, un nepot în ziua de Bar Mițva, Rahcl cu logodnicul,
unchiul Bcni când a împlinit 80 de ani, masa de Seder sau de Roș Hașana. Personajele poartă uneori
măști atunci când instantaneele sunt luate la sărbătoarea de Purim, stau într-o încăpere, tineri și bătrâni
laolaltă, și, dacă privești cu atenție, descoperi foarte multe obiecte românești, de acasă: ceramici,
ștergare, bibelouri care, văzute acolo, suferă parcă o metamorfoză și devin niște exponate dintr-un

Vox Libri, Nr. 1 (3-4), Primăvara - Vara, 2006 90