Page 9 - VoxLibri nr.1 (78), 2026

Pagina bibliofilului

lansate spre marele public după tipărire, multe dintre acestea promovând personaje despre care s-a
scris mult şi variat, subiectiv sau cu obiectivitate. Dar este bine să fim corecţi şi realişti recunoscând
că, în multe cazuri, apucăturile unor scriitori şi tabieturile lor, deseori ciudate pentru „muritorii de
rând”, dar - de ce nu? - atât de normale pentru ei, pentru cei care trăiau în preajma lor. În acest fel,
îmi asum riscul de a înfăţişa în rândurile de mai jos măcar o parte dintre obiceiurile ciudate ale
câtorva scriitori de certă valoare şi recunoaştere în zestrea literaturii din istoria universală...
Şi voi menţiona în acest text, neapărat, şi ca un firesc deplin al lucrurilor, pe marele
cărturar şi om de ştiinţă român Bogdan Petriceicu Hasdeu, cel care, în accepţia largă a cuvântului, a
pus bazele misticismului şi misterelor comunicării în ţara noastră, dar şi ale „oficializării” unor
semne de superstiţii la scriitorii noştri.
Aşadar, într-o ordine alfabetică, pentru a nu s e . supăra nimeni:
HONORE DE BALZAC (1799-1850), romancier,
critic literar, eseist, jurnalist şi scriitor francez. A publicat: Eugenie
Grandet (1833); Patologia vieţii sociale (1833); Mos Goriot (1835);
1837: Iluzii pierdute (1837); Femeia de 30 de ani (1842) etc. Apropo
de titlul acestui capitol: în felul său, Balzac afirma principial ca „Un
om nu este pur şi simplu mizerabil când este superstiţios - o
superstiţie echivalează cu o speranţă”. În acest sens, el a menţionat şi
înscenat deseori coincidenţe având ca punct de plecare anumite
superstiţii, cifra 13 producându-i pur şi simplu o teamă înfricoşătoare
din cauza puterii ei malefice, deşi, la nevoie, construia el însuşi
coincidenţe. Astfel, putem constata lesne cum în Femeia la treizeci de
ani, el nu datează campania din Germania, pentru care Napoleon se pregătea, cu 28 martie 1813, ci
scrie a treisprezecea duminică a anului 1813. Ceea ce este absolut exact şi mai impresionant pe plan
romanesc. La fel, în O afacere tenebroasă, Balzac precizează despre bătălia de la Jena: 13
octombrie, dată de rău-augur. Să mai reţinem şi că Balzac era un amator de mondenităţi şi un om cu
o intensă activitate diurnă, fiind prolific d o a r. noaptea! Mărturisea despre sine: Mă scol la miezul
nopţii şi lucrez 16 ore în şir”. În aceeaşi ordine de idei, Balzac avea un adevărat ritual: seara,
adormea la ora 18.00, se trezea la miezul nopţii, îmbrăca un fel de rasă călugărească în loc de
pijama, bea o ceaşcă mare de cafea şi, la lumina unui policandru cu şapte lumânări, lucra fără
întrerupere până când îl răpunea oboseala, în tot acest timp, făcând abuz de tu tu n .
CHARLES BAUDELAIRE (1821-1867), poet francez care a
lăsat în urmă creaţii importante ca eseist, critic de artă şi traducător, a
recunoscut singur „implicarea” alcoolului în inspiraţia sa: „Întodeauna să
bei, spunea el, şi să te îmbeţi consecvent, dar să o faci!”. A publicat
nemuritorul volum de versuri Les Fleurs du mal (Florile răului) (1857).
Ca o curiozitate: această primă ediţie a fost împărţită, după teme,
în şase secţiuni: Spleen et ideal (85 poezii); Imagini pariziene (18 poezii);
Vinul (5 poezii); Florile răului (9 poezii); Revolta (3 poezii); Moartea (6
poezii).

7
V o x L i b r i , N r . 1 ( 7 8 ) - 2 0 2 6