Page 36 - Vox Libri nr. 2 - 2007

si vctxMe
J J

Povestea aldinelor

Iubitorii cărții, editorii, scriitorii, bibliotecarii dar,
mai ales, tipografii sunt familiarizați cu termenul „aldine”
atunci când se referă la tipul de literă îngroșată și înclinată.
De unde îi vine numele? Lingviștii, specialiști în
etimologii, vor spune că este un nume propriu transformat
în substantiv comun. Așa și este. Pentru a afla povestea
acestei etimologii va trebui să ne întoarcem în timp, să
poposim în Veneția anului 1450. Plutește parcă în aer
zvonul marilor schimbări aduse peste trei ani de vântul
istoriei: cucerirea Constantinopolului de către otomani și
căderea Imperiului Bizantin. în orașul dogilor încep să
vină tot mai multi învățați din Bizanț, profunzi și
împătimiți cunoscători ai culturii antice, vin și aduc cu ci
sute de manuscrise ale anticilor greci. în Germania,
Gutenberg inventase deja o mașinărie care putea să
reproducă pe hârtie zeci și zeci de texte, apar tipografiile și,
deci, o nouă meserie, aceea de tipograf.
în acești ani, în timpul dogelui Francesco Foscari, la mijlocul secolului XV, în
1450/1449, în orășelul Bassiano din provincia Latio, se naște Teobaldo Manucci, devenit
Aldo Manuzzio și apoi, latinizat, Aldus Manutius. Avea să fie cel mai mare tipograf al vremii
și primul editor în sensul modem al cuvântului. Umanist înnăscut, a studiat cu pasiune
limbile clasice: latina, la Roma și greaca, la Ferrara. îl va cunoaște pe marele umanist Pico
della Mirandolaf 1463-1494) care îl va atrage în fascinanta lume a ideilor lui Marsilio Ficino
(1433-1499), admirator al filosofiei lui Platon. Nepoții lui Pico della Mirandola, Lionello și
Alberto Pio, vor fi primii „sponsori” ai îndrăznețului proiect al lui Aldo Manuzio dc a-i edita
pe marii clasici ai Antichității. Urmărind acest ideal, în 1490 se va stabili la Veneția, oraș care
era deja un important centru tipografic și răspântie culturală unde se întâlneau cărturari
crudiți refugiați din apusul Imperiu Bizantin.
Prima tipografie din Veneția a fost înființată în jurul anului 1460, de către Nicolas
Jenson, gravorul regelui Franței. Nicolae Iorga schițează în cîteva cuvinte atmosfera
venețiană a acelor vremuri: „O glorie a Veneției în veacul al XV-lea, glorie care se ține și de
literatură, dar se ține și de artă, este tipografia venețiană. Tipografia în Veneția a fost adusă de
doi germani, loan și Windelin de Spira, și de un francez, Nicolas Jenson, cari au venit aici, ca
într-un loc cu mulți clienți bogați, și au început să tipărească cărți de un lux extraordinar. Pe
urmă s-au stabilit însă și italieni, cari au dat un număr nesfârșit de cărți relativ ieftine, trei mii
în treizeci de ani începând de la 1469.” (N. Iorga, Pe drumuri depărtate, vol. I, Editura

Vox Libri, Nr. 2, Vara - Toamna 2007 35